Joi, 10 octombrie 2019, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău, Sectorul Cultural-educațional al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei invită buzoienii, și nu numai, la prezentarea celei mai recente lucrări scrise de teologul, antropologul și ambasadorul Teodor Baconschi, unul dintre cei mai prolifici intelectuali care se regăsesc în Biserica Ortodoxă Română, articulând mesajul evanghelic pe frământările și scenariile în permanentă mișcare din agora.
În cadrul evenimentului găzduit de Pr. Cons. Cristian Marius Dima, cartea „Averea bunei educații” va fi prezentată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, după care autorul, invitatul nostru special, va ține o prelegere și va intra în dialog cu potențialii cititori.
Cu această ocazie, cei interesați vor putea achiziționa bestsellerul – aflat deja la a patra ediție, în acest an –, precum și alte lucrări de factură teologică și educațională ale autorului.
Pr. Prof. Cristian Marius Dima
Consilier eparhial