În ultimii ani, fiecare toamnă timpurie mi-a purtat pașii, providențial, spre noi întâlniri naționale, europene, internaționale, consacrate activităților cu tineretul și bucuriei recurente de a fi împreună, în comuniune cu „tineri de vârste diferite” și din toate locurile, la care am avut binecuvântarea de a fi părtaș și mărturisitor.
La acest început de septembrie, dar și de an bisericesc, am avut privilegiul și onoarea de a fi invitat, pentru 11 zile, într-un un nou proiect european, „Unity and Diversity: Ad Dialogum Religiōsum”, organizat de organizația non-guvernamentală „The Oriental Studies Circle”, la Kiev, Ucraina, și finanțat de Comisia Europeană, prin Programul „Erasmus Plus”. Așa cum sugerează titlul, tema întâlnirii – un adevărat demers transfrontalier de formare profesională și spirituală – a constituit-o oportunitatea și necesitatea dialogului interreligios, catalizat de tineri conștienți de rădăcinile lor religioase sau de raportarea la „fenomenul religios” – în cazul ateilor și agnosticilor, într-un context multietnic și multireligios paradigmatic, precum cel al tărâmului în care s-a început creștinarea Rusiei Kievene, prin botezul cneazului Vladimir cel Mare și Sfânt și al supușilor săi, la sfârșitul secolului al X-lea.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian și împreună cu trei tineri din cele două județe ale Arhiepiscopiei noastre: Ramona Zaharia, Maria Moroianu și Daniel Bahnea – lideri de tineret cu experiență în astfel de întâlniri, m-am alăturat celor 30 de participanți din nouă țări europene și din Orientul Mijlociu: teologi, experți în studii religioase, lucrători de tineret și tineri căutători sau motivați în acest demers colaborativ interreligios, care depășește semnificația subiectivă a „ecumenismului”, în termeni de universalitate și obiective generale.
Rezultatele au fost pe măsura motivației mărturisite de fiecare dintre cei prezenți, încă din prima zi, dar și a experienței și contribuției aduse de fiecare dintre aceștia, beneficiari sau invitați speciali. Astfel, cel mai surprinzător dintre participanți a fost Domnul Profesor Emerit Petros Vassiliadis, savant în studii biblice și ecumenism, activ de aproape 50 de ani, la Departamentul de Teologie al Universității „Aristotel” din Salonic, Grecia, care ne-a și oferit, spre final, un workshop cu invitați ai Bisericilor locale, exersând modul sobornicesc de păzire a unității Bisericii, cu orientare spre bunele practici anterioare și soluții pragmatice, prin implicarea tuturor forțelor locale și a teologilor specialiști, clerici și mireni, în rezolvarea crizei Ortodoxiei din Ucraina.
Sigur că ne-am îmbogățit intelectual și sufletește și din praxisul, întrebările și observațiile celorlalți colegi, cu diverse origini evanghelice, dar și din alte religii, cu solide studii teologice la mari universități sau cu o admirabilă formare spirituală, și chiar și de la cei care, fără să mărturisească apartenența la un cult religios, au conturat noi perspective, fondate pe respect și contextualizare istorică și geo-politică, privind dinamica fenomenologiei religiei în contemporaneitate, în scopul diminuării clivajelor sociale și etnice evidente, precum și a extremismului de orice fel.
Nivelul înalt și, totodată, intens al acestui proiect a fost dat de diversitatea activităților formative și educative, abordate nonformal de traineri experimentați din Armenia, dar și de invitații speciali ai gazdelor, personalități ale lumii religioase și academice din Ucraina, de la preoți și diferiți reprezentați ai cultelor, recunoscute ca organizații religioase de către stat: ortodocși, greco-catolici, budiști, musulmani, sau ai religiei strămoșilor slavi, până la factori de răspundere, de educație și de monitorizare a vieții religioase în procesul de tranziție prin care trece identitatea acestui stat: Dr. Olena Bogdan, Șeful Serviciului de Stat pentru Afaceri Etnice și Libertate de Conștiință din Ucraina (DESS), și Prof. Univ. Dr. Ludmila Filipovich, „matriarha” studiilor religioase din Ucraina, așa cum s-a autoprezentat, în cadrul unor fructuoase sesiuni de discuții privind tânăra democrație vecină și nu numai.
Cu siguranță, din cauza condițiilor – cumva cazone – de desfășurare a programului zilnic, într-un complex hotelier dintr-o suburbie a capitalei înfloritoare, am apreciat la justa valoare vizitele de studiu în centrul Kievului, menite să echilibreze densitatea activităților prevăzute de organizatori, cu atât mai mult cu cât distanțele sunt enorme în capitala de pe Nipru, cam de patru ori mai întinsă decât cea de pe Dâmbovița.
Astfel, primul obiectiv vizitat a fost Mănăstirea „Lavra Pecerska” (Lavra Peșterilor), aflată, acum, în centrul Kievului modern și închinată Adormirii Maicii Domnului, unul dintre cele mai cunoscute locuri milenare de pelerinaj din lumea ortodoxă, o adevărată cetate în cetate, întinsă pe aproape 30 hectare, cu peste 100 de clădiri și biserici funcționale și renumite peșteri care adăpostesc, la lumina opaițelor, moaște a sute de cuvioși și povestiri de pateric, păstrate în tainele cotloanelor ce miros a mir, a trecut și a sfințenie. Am fost întâmpinați și de profesori și elevi ai Seminarului (de grad universitar) și ai Academiei de aici, cu care am și prânzit, într-o atmosferă sărbătorească și frățească – după cum am resimțit-o, personal –, înainte de a continua drumul împreună, prin renumita Lavră și Peșterile ei, dar și mai târziu, la marea sinagogă Brodsky, unde evreii se pregăteau de întâmpinarea fraților de credință de peste hotare ce îi vizitau, cu ocazia anului nou evreiesc, luni, 6 septembrie.
Un alt loc cu o încărcătură duhovnicească specială s-a dovedit a fi Mănăstirea „Sfântul Mihail”, primul lăcaș de cult al Rusiei, acoperit cu cupole de aur, care, împreună cu ocrotitorul orașului, a și dat numele ansamblului. Călugării care predau la Seminarul și Academia de aici ne-au întâmpinat și ne-au ghidat la altarele și prin curtea acesteia, spunându-ne frumos povestea aducerii moaștelor Sfintei Varvara în aceste locuri, într-un neașteptat fragment al unui concert de pian, ce cadența difuz, din parcul de dincolo de gard, amurgul de neuitat al acelei zile.
O nouă expresie la superlativ a aceluiași baroc ucrainean, care amintește de epoca marelui erou național Ivan Mazepa, o întâlnim și în arhitectura maiestuoasă a bisericii „Sfântul Andrei”, ridicată pe colina omonimă, din cartierul istoric Podil, în amintirea momentului în care Sfântul Apostol a ajuns prin acele părți și a ridicat o cruce acolo.
Sigur că periplul la vechile vetre de slujire și spiritualitate ortodoxă nu putea fi complet fără vizitarea catedralei „Sfânta Sofia”, astăzi, muzeu aflat, alături de Lavra Pecerska, în patrimoniul mondial UNESCO. Construită după liniile stilului bizantin, cu partea superioară reconstruită într-un stil baroc distinct, dominat de verde și aur, catedrala conferă o linie specială orizontului Kievului, dar și celor ce îi trec pragul cu pași sfioși și priviri pironite în măiestritele mozaicuri ce amintesc de catedrala cu același nume de la Constantinopol. Pentru semnificațiile sale actuale, Maica Domnului „Orantă”, cu batistă albă la cingătoare, ce împodobește unic bolta aurită a altarului, a constituit logoul simpozionului științific internațional „Diaconițele. Trecut-prezent-viitor”, organizat la Salonic, la începutul lunii februarie 2020, de Centrul de Studii Ecumenice, Misiologice și de Mediu „Mitropolitul Panteleimon Papageorgiou” (CEMES), condus de Domnul Profesor Emerit Petros Vassiliadis.
Vizitele de studiu s-au încheiat cu întâlnirea reprezentanților școlii hinduse „Hare Krishna”, la templul „New Navadvipa Mandir” din vecinătatea capitalei, lăsând loc serilor interculturale organizate succesiv, în care românii, îmbrăcați în ii românești și încărcați de licori și bucate tradiționale, au oferit colegilor mici daruri, arome și culori obținute în cuptorul de acasă, dar și răspunsul muzical la întrebarea indirectă: „De vrei să știi ce înseamnă român…”.
Vor rămâne cu siguranță, în amintirile și sufletele noastre, momentele de reală atenție, ascultare și comuniune, cultura lucrului principial și bine realizat, contextele nonformale de învățare, conștiința reprezentării unei națiuni ori a unei comunități religioase și, mai ales, eforturile concertate ale poporului vecin pentru conturarea identității naționale în fața lumii. M-au impresionat atât modestia și firescul personalităților invitate, cât și modul în care tinerii veniți din Italia, Turcia, Georgia, România, Germania, Armenia, Iordania, Grecia și Ucraina mărturiseau acestui „microcosm”, creat ad hoc, nu atât de ce au îmbrățișat o anumită religie, cât, mai ales, cum și-o asumă în modul lor de viață. Sentimentele de admirație s-au născut și pentru ospitalitatea familiară a gazdelor, eleganța nemaiîntâlnită a unor stații de metrou, pentru cântarea îngerească ce ne-a însoțit rugăciunea în catedrala „Sfântul Vladimir” și strălucirea soarelui stenic pe fațadele somptuoaselor clădiri ale capitalei ucrainene, pistruiate când și când de mici frunze ruginite. „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă sufletului nostru…”, cum spunea Arghezi!
Pr. prof. Cristian Marius Dima
Centrul Cultural-Filantropic „Cuvioasa Parascheva” Buzău
