Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, marți, 8 februarie 2022, la Muzeul Bisericesc Eparhial din municipiul Buzău, a avut loc o întâlnire cu responsabilii cu activitatea catehetică de la nivelul celor șapte protopopiate ale Eparhiei.
Moderatorul evenimentului a fost pr. Dan Necula – inspector eparhial la Biroul Catehizare, învățământ și activități cu tineretul din cadrul Sectorului Cultural-educațional.
Scopul întâlnirii l-a constituit găsirea unor soluții pentru a dezvolta, dinamiza și multiplica activitățile catehetice dedicate copiilor și tinerilor din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
Reuniunea a debutat cu prezentarea concluziilor Congresului Național Catehetic Hristos împărtășit copiilor, ediția a XIV-a, dar și a modelelor de bună practică din alte centre catehetice din țară. De asemenea, a fost analizat stadiul de implementare, la nivelul parohiilor, a Concursului Național Catehetic Rugăciunea în viața mea și s-au stabilit anumite mijloace și strategii în vederea derulării optime a acestuia.
Un alt punct pe agendă a fost prezentarea programului Serile catehetice din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, care se dorește a fi implementat în perioada Postului Sfintelor Paști. Astfel, pe parcursul celor șapte săptămâni, inspectorul eparhial pentru catehizare va lua parte activ la activitățile catehetice din diferite parohii de pe cuprinsul celor șapte protopopiate.
Cea de-a doua parte a întâlnirii a vizat evidențierea dificultăților pe care le întâmpină preoții în procesul catehetic și analizarea soluțiilor propuse de participanți pentru o înnoire a acestui act. Totodată, s-a pus în discuție necesitatea organizării unor traininguri catehetice, menite să îi ajute pe clerici pentru dobândirea de noi informații și abilități practice privind transmiterea învățăturilor religioase către credincioși, precum și a construirii unui spațiu virtual cu materiale și resurse catehetice pentru toți cei implicați în acest demers.
În ultima parte a întrevederii au fost evaluate proiectele desfășurate până în acest moment și s-au făcut o serie de propuneri pentru viitor, fiind subliniate importanța actului catehetic în contextul zilelor noastre, rolul coordonatorului programelor de catehizare din fiecare protoierie și relația catehetului cu profesorii de Religie și de alte discipline.