În primele patru zile ale Postului Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a citit pe fragmente Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul.
Înaltpreasfinția Sa a fost prezent luni, 7 martie 2022, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău, iar marți, 8 martie 2022, la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani, unde a citit primele două părți ale Canonului cel Mare.
A treia parte a acestui Canon de pocăință a fost citită de Ierarhul locului miercuri, 9 martie 2022, în biserica Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Râmnicu Sărat, după care joi, 10 martie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a slujit la Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Buzău, unde a citit ultima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul.
La finalul fiecărei slujbe, Chiriarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a arătat că, prin intermediul acestei capodopere a imnografiei bisericești, credincioșii sunt chemați la pocăință.
„Sfântul Andrei Criteanul a reușit, prin cercetarea exemplelor pozitive și negative din Vechiul și Noul Testament, să ne determine pe toți să ne regăsim în postura unora sau a altora. El însuși, pe parcursul acestui Canon, cu peste 250 de strofe, își arată zbuciumul sufletesc, conștientizând că sfârșitul vieții sale pământești este aproape; se presupune că l-a alcătuit cu puțin timp înainte de trecerea sa la cele veșnice, în anul 740. Dacă acest Părinte, cu viață sfântă, avea conștiința păcătoșeniei, regăsindu-se în exemplele persoanelor care au păcătuit și nu s-au pocăit, închipuiți-vă cum ar trebui să ne simțim noi. Trebuie să recunoaștem că, deseori, cădem sub povara ispitelor și nu găsim întotdeauna, în adâncul sufletului, puterea de a ne ridica. De aceea, Biserica noastră, prin Sfinții Părinți, ne-a pus la îndemână aceste mijloace duhovnicești, respectiv sfintele slujbe, cu o bogăție spirituală și teologică atât de profundă, încât nimeni nu ar putea spune că n-a avut modele din care să se inspire și la care să se raporteze. Cu toții participăm la această slujbă, având conștiința nimicniciei și a păcătoșeniei, a necesității îndreptării, pentru că pocăința înseamnă dorința de îndreptare, de ridicare din multele noastre căderi”, a menționat Înaltpreasfinția Sa.
Pe parcursul celor patru zile, cântarea la strană a fost înfrumusețată de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.