La Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, în seara zilei de vineri, 8 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Denia Acatistului Bunei Vestiri, în prezența a numeroși credincioși. Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.
În cuvântul de învățătură, Chiriarhul locului a explicat că sărbătoarea își are originea în intervenția miraculoasă a Sfintei Fecioare Maria din 7 august 626, prin intermediul căreia Constantinopolul a fost eliberat de sub asediul perșilor și avarilor, iar drept mulțumire, toți locuitorii capitalei imperiului au privegheat în noaptea victoriei, cântând Imnul Acatist în biserica Maicii Domnului din Vlaherne. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a precizat că Sfinții Părinți au avut înțelepciunea să rânduiască această slujbă în Postul Mare, pentru a primi ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, deoarece, asemenea cetății Constantinopolului de odinioară, și sufletul omului este permanent asediat de duhurile cele necurate, mai ales în perioada posturilor, când ne pregătim pentru marile sărbători creștine.
Denia Acatistului Bunei Vestiri se oficiază, în fiecare an, vineri seara, în săptămâna a 5-a a Postului Sfintelor Paști. Ea face parte din categoria slujbelor speciale, numite „denii”, care se mai săvârșesc în ziua de miercuri (Denia Canonului cel Mare) din săptămâna a 5-a a Postului, apoi, din seara Duminicii Intrării Domnului în Ierusalim până în seara Vinerii Mari din Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Deniile sunt slujbe de dimineață (utrenii), care se oficiază în seara zilei precedente.