Hramul Catedralei Arhiepiscopale „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău a fost marcat joi seară, 2 iunie 2022, prin tradiționalul concert de muzică religioasă, care face parte din seria de concerte intitulată Veniți să ne bucurăm de Domnul!. La ediția din acest an au cântat Corul de copii „Ama Deus” din Buzău, dirijat de dna prof. dr. Marilena Rădulescu, și Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de pr. prof. Gianin-Cristian Oprea.
La eveniment a participat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de consilieri, inspectori și alți ostenitori de la Centrul Eparhial, preoți și numeroși credincioși buzoieni, iubitori ai muzicii corale religioase.
În cadrul concertului a debutat Corul de copii „Ama Deus”, înființat chiar în acest an, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, la inițiativa dnei Marilena Rădulescu. Micii coriști au interpretat cântări religioase, potrivite vârstei lor, fiind puternic încurajați de aplauzele celor prezenți. Toți membrii acestei formații au primit apoi daruri din partea Eparhiei Buzăului și Vrancei, în semn de apreciere a eforturilor depuse pentru prima lor apariție în fața publicului.
Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a întregit programul serii, prin interpretarea mai multor piese dedicate sărbătorii Înălțării Domnului, dar și perioadei pascale. De asemenea, formația a prezentat, în primă audiție, fragmente din Sfânta Liturghie bizantină, în armonizarea integrală pe care a realizat-o compozitorul Ioan D. Chirescu (1889-1980).
Având în vedere că praznicul Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos este și Ziua Eroilor, Corala „Neagu Ionescu” a cântat, la final, piesa „Pui de lei” și Imnul Eroilor, în cinstea înaintașilor noștri care și-au jertfit viața pentru unitatea, libertatea și demnitatea poporului român.
După încheierea concertului, Chiriarhul locului a rostit un cuvânt despre însemnătatea acestei zile de mare sărbătoare creștină, reflectată și în versurile cu profundă încărcătură teologică ale pieselor audiate, apreciind prestația ambelor formații corale, pe care le-a felicitat și încurajat pentru continuarea activității de slujire, prin cântec, a Bisericii strămoșești și a neamului românesc.