Au apărut recent în spațiul mediatic materiale de presă prin care se comunică demersul activist ideologic al unor ONG‑uri care pretind finanțarea de către stat a avortului la cerere în orice condiții, sfidându‑se astfel constitutiva neutralitate a statului față de deciziile individuale de tip moral, precum și libertatea de conștiință și principiile de natură etică și religioasă.
Poziția Bisericii față de solicitatul, dar nefirescul sprijin al statului pentru finanțarea avortului în absența unei urgențe medicale, act care ar reprezenta o implicită încurajare a acestuia, este următoarea:
Fiecare om are structural o conștiință morală pe care și‑o solicită în grade diferite prin raportarea sa la anumite situații personale sau profesionale concrete. Acesta este inevitabil registrul (moral) în care se situează și problema avortului.
Cei care aleg să își asculte conștiința și să evite implicarea într‑un act medical care suprimă brutal o viață (avortul este un asemenea act, întrucât, oricât de mic, embrionul/fătul este o persoană nenăscută încă) au dreptul și, dacă sunt medici, obligația, să respecte riguros jurământul lui Hipocrate deplin favorabil vieții, iar dacă sunt reprezentanți ai societății civile, deci inclusiv ai cultelor religioase care includ cea mai mare parte a acestei societăți, să‑și exprime și să‑și apere public principiile morale, etice, filosofice și religioase ocrotite de Constituție.
Poziția Bisericii Ortodoxe Române și a tuturor cultelor față de avort e una clară, firească, fermă și ireversibil orientată spre viață.
Mesajul creștin are ca miez libertatea, iubirea și respectul pur față de viața și demnitatea persoanei umane, născute sau nenăscute încă.
Avortul este și rămâne legal, dar nu tot ce este legal coincide totdeauna cu ce este moral, granița dintre „permis” și „posibil” fiind una la care ar trebui să reflectăm atent și responsabil ca persoane înzestrate nu doar cu trup, ci și cu spirit.
Biserica are printre funcțiile sale centrale și pe aceea de a contribui exemplar la întreținerea ordinii morale în societate, de a explica necesitatea igienică a moralei personale și publice, de a orienta atenția spirituală a oamenilor spre lucrurile esențiale, între care viața, educația, relația cu celălalt, mântuirea din răul cu multe chipuri care sfidează și sabotează sensul existenței omenești. Crima, inclusiv cea comisă prin avort, este unul dintre aceste chipuri.
Biserica invită la (nu impune) respectarea și protejarea vieții și demnității persoanei umane, pledând mereu cauza acestora ca pe cea mai înaltă posibil, viața fiind un dar dumnezeiesc plin de sens pentru individul străin de individualism feroce și pentru comunitatea formată din noi toți, cei ce am avut șansa de a ne naște.
Aceasta este o datorie a Bisericii, nu o imixtiune în viața personală a cuiva. O datorie prelungită concret în proiecte și acțiuni filantropice destinate mamelor care se confruntă cu o criză de sarcină. Asemenea acțiuni au ca rațiune inclusiv conștientizarea faptului că autonomia asupra propriului trup nu implică și dreptul de a decide asupra vieții unui alt trup care crește în el. Abia această reflecție de tip moral indică gradul real și onorabil de responsabilitate.
În contextul unei ierni demografice fără precedent în istoria României, a încuraja și promova etatist avortul depășește cu mult granița trasată de conștiință, bioetică și fundamentalul bun‑simț între viața și moartea unei persoane care poate îmbogăți cu existența sa comunitatea din care urmează să facă parte, cu condiția de a i se respecta dreptul primordial: acela de a se naște.
Orice stat responsabil are ca scop și rațiune fondatoare asigurarea și întreținerea binelui comun al societății pe care o administrează, nu sabotarea ei, fie și subtilă, prin încurajarea unor curente ideologice extrem de nocive social, precum sceleratul antinatalism.
Cultele religioase sunt partenere sociale ale unui stat democratic care respectă libertatea individuală a persoanei și libertățile cetățenești, dar care, simultan, sprijină responsabil și înțelept dreptul fundamental la viață, educația în spiritul valorilor umane validate de istorie și cultura vieții, singurele care pot asigura perpetuarea existenței unui popor, progresul moral și prosperitatea sa.
Acestea au depins, depind și vor depinde totdeauna de persoane vii, sănătoase și educate, care formează comunități vertebrate de valori și aspirații înalte, nu de persoane cărora nu li s‑a îngăduit să se nască și să trăiască.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
