Marți, 4 aprilie 2023, glasuri de copii au răsunat în Catedrala Focșanilor, în așteptarea marii sărbători a Paștilor, în timpul desfășurării unei activități care a avut în centru tradițiile și obiceiurile pascale aduse în atenția preșcolarilor. Aceasta este propunerea venită din partea circumscripției catehetice a Protoieriei Focșani I, în cadrul Proiectului eparhial Catehizarea tinerilor în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei – modele de bună practică, inițiat de Sectorul Învățământ și activități cu tineretul.
O grupă de 30 de copii preșcolari, de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 7 din municipiu, alături de doamnele educatoare Denisa-Maria Georgescu și Neluța Oprea, a trecut pragul bisericii, a înălțat rugăciuni curate către Dumnezeu, în lăcașul Său cel sfânt, și a participat la activitățile propuse, cu tema „Tradiții și obiceiuri de Sfintele Paști”.
Doamnele educatoare le-au povestit copiilor despre ouăle roșii, tradiția încondeierii acestora și semnificațiile lor religioase, apoi micii creștini au pictat și decorat ouă de ceară. De asemenea, pr. paroh Ionuț Ploscaru le-a vorbit despre Învierea Domnului și dragostea infinită a lui Dumnezeu, manifestată în numeroase rânduri față de noi, oamenii, în special prin cel mai important gest venit din partea Sa – jertfa săvârșită de Fiul Lui preaiubit pe Crucea Golgotei.
La activitate au luat parte și părinții copiilor, care i-au ajutat pe cei mici să picteze și să decoreze ouăle de ceară.
Colaborarea în scop educațional dintre Biserică și Școală a fost realizată pe baza unui protocol de cooperare încheiat între Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” Focșani, din a cărei structură face parte și Grădinița nr. 7. Acest protocol are drept obiective principale susținerea școlarizării, inclusiv în privința învățământului timpuriu, precum și desfășurarea în comun a unor activități extrașcolare și extracurriculare.
Diac. Alexandru Savin
Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani
Protoieria Focșani I