După o serie de lucrări care au vizat consolidarea, restaurarea și dotarea bisericii din localitatea vrânceană Șindrilari, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, duminică, 22 octombrie 2023, lăcașul de închinare a primit veșmântul sfințeniei. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de cinci preoți și doi diaconi.
În Duminica a 23-a după Rusalii, numeroși credincioși ai Parohiei Șindrilari din județul Vrancea au participat la un moment istoric din viața comunității lor. După ample lucrări efectuate în ultimii patru ani, sub atenta supraveghere a părintelui paroh Valentin Cristea, care au constat în: refacerea acoperișului, executarea subzidirii și a hidroizolației, a instalațiilor electrice și termice, refacerea tencuielilor interioare și exterioare, rezidirea Sfintei Mese și a proscomidiarului, realizarea unei noi picturi murale, dotarea sfântului lăcaș cu mobilier din lemn de stejar și cu obiectele necesare slujirii liturgice, biserica a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
În continuarea slujbei de sfințire a lăcașului de cult, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de slujitori: pr. Aurel Boțan, protopop al Protoieriei Focșani I, pr. paroh Valentin Cristea, pr. Toderică Budianu, de la Parohia Andreiașu de Jos, pr. Petru Cațan, de la Parohia Mera II, și pr. Valentin Nistor, de la Parohia Andreiașu de Sus. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei a dat răspunsurile la strană.
Predica a fost rostită de Ierarhul locului, care a reliefat înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice despre vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor (Luca 8, 26-39), menționând motivele pentru care omul poate ajunge să fie victimă a înșelăciunii diavolului, în special din cauza îndepărtării sale de Dumnezeu și de Biserică.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Valentin Cristea a fost hirotesit iconom stavrofor. De asemenea, persoanele care au contribuit la înfrumusețarea lăcașului de rugăciune, dnii Bogdan Macovei și Răduță Macovei, au primit Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” cu insignă și câte o icoană, iar dl Alexandru Manda a fost răsplătit cu același hrisov și cu o icoană.