Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Sectorul Social-filantropic și misionar, prin Cantina socială „Filantropia” a Centrului Eparhial, a desfășurat vineri, 22 decembrie 2023, o acțiune de sprijinire a persoanelor nevoiașe din municipiul Buzău, în contextul apropierii sărbătorilor Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei.
Angajatele cantinei, sub coordonarea drei Mihaela Bunea, asistent social în cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, au pregătit pachete cu alimente tradiționale, specifice perioadei, precum și alte alimente de bază, necesare traiului zilnic, care au fost oferite apoi unui număr de 150 de beneficiari, majoritatea persoane în vârstă, singure, cu venituri limitate.
Activitatea a fost realizată prin contribuția Centrului Eparhial și a celor 21 de parohii din municipiu, care asigură, prin intermediul Cantinei sociale „Filantropia”, hrană caldă la domiciliu, pe tot parcursul anului, de luni până vineri, persoanelor care au nevoie de acest sprijin.
Pr. cons. Ionuț Constantin
Sectorul Social-filantropic și misionar