Luni, 14 septembrie 2015, de praznicul Înălţării Sfintei Cruci, credincioşii buzoieni au trăit un moment de mare bucurie duhovnicească. La Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului“ din Buzău, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Potrivit rânduielilor bisericeşti, la sfârşitul Utreniei, Sfânta Cruce, împodobită cu flori, a fost scoasă din Sfântul Altar şi aşezată în mijlocul catedralei, spre închinare. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul teolog Cornel Ursache. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul“.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian a vorbit despre rolul duhovnicesc al Sfintei Cruci în viaţa creştinului.
„Fiecare dintre oameni poartă în viaţa aceasta o cruce. Însă, Dumnezeu nu ne dă o cruce mai grea decât putem noi purta. Există în popor o vorbă care spune: «Să nu-i dea Dumnezeu omului cât poate duce!», ceea ce înseamnă că îi dă întotdeauna mai puţin decât poate duce, tocmai pentru a putea purta povara crucii. Este vorba de cruce ca sens al vieţii, ca suferinţă venită asupra omului din diferite motive, unele provocate de el însuşi, altele din raţiuni numai de Dumnezeu ştiute. Când ni se întâmplă o suferinţă şi nu ne-o putem explica, în nici un caz nu trebuie să ne revoltăm împotriva lui Dumnezeu, să cârtim şi să-I reproşăm că ne-a dat o cruce prea greu de purtat. Să fim încredinţaţi că Dumnezeu ştie mai bine decât noi de ce ne încearcă, de multe ori, prin necazuri, greutăţi şi suferinţe. Crucea ca suferinţă trebuie asumată. Când este asumată cu nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, creştinul o va putea purta cu mai multă uşurinţă“, a explicat Chiriarhul Buzăului şi Vrancei.
După ce duminică, 13 septembrie, a cântat la Sfânta Liturghie, în biserica „Sfântul Gheorghe“ din oraşul vrâncean Odobeşti, şi, apoi, a susţinut un concert, renumitul protopsalt grec Theodoros Vassilikos i-a încântat şi pe credincioşii veniţi la vechea catedrală arhiepiscopală din Buzău, prin interpretarea unor piese psaltice de tradiţie bizantină.
Întrucât existenţa bisericii „Sfântul Gheorghe“ – Odobeşti, unde protopsaltul grec a cântat, este strâns legată de lucrarea Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a oferit lui Theodoros Vassilikos o icoană a sfântului.