Referitor la anunţul public făcut de Asociaţia Secular Umanistă din România (ASUR) despre aşa-numitele „ceremonii umaniste“, precizăm:
1. După încercarea nereuşită şi derizorie din urmă cu câţiva ani de a crea un aşa-numit „calendar“ umanist, noua iniţiativă ASUR continuă seria acţiunilor antireligioase şi antibisericeşti prin oferirea contra-cost de „ceremonii umaniste“ la naştere şi la căsătorie oficiate de către presupuşi oficianţi „calificaţi“ de ASUR. Aşa-numitele „ceremonii umaniste“ reprezintă de fapt o încercare nereuşită şi ireverenţioasă de minimalizare a importanţei şi semnificaţiei celor două Sfinte Taine ale Bisericii, prin care se transmit binecuvântarea şi harul de la Dumnezeu la cele mai importante momente din viaţa unui om, Botezul şi Cununia.
2. Cele două Sfinte Taine se primesc numai în Biserică şi sunt oficiate numai de preoţi consacraţi prin Sfânta Taină a Hirotoniei, singurii care pot săvârşi lucrările sfinţitoare ale Bisericii. Astfel, Botezul este Sfânta Taină prin care cel botezat devine membru al Bisericii şi rămâne în comuniune de credinţă cu ceilalţi membri ai comunităţii bisericeşti, iar Cununia este Sfânta Taină prin care se întemeiază instituţia sacră a familiei, formată dintr-un bărbat şi o femeie, care cultivă fidelitatea, încrederea, respectul şi dragostea reciproce dintre soţ şi soţie. De aceea, creştinii care primesc Sfintele Taine ale Bisericii îşi pun permanent nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu şi au credinţa că harul dumnezeiesc primit în Biserică rodeşte real în vieţile lor şi contribuie efectiv la împlinirea sau desăvârşirea lor umană şi la dobândirea mântuirii sau a vieţii veşnice.
În concluzie, Sfintele Taine ale Botezului şi Cununiei nu pot fi înţelese de cei care nu cred în Dumnezeu, deoarece acestea nu sunt simple ceremonii simbolice oficiate contra-cost de persoane civile „calificate“ de un ONG şi propuse ca ofertă alternativă doar din dorinţa profitului material şi a publicităţii unei ideologii fără credinţă în Dumnezeu. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)
Sursa: basilica.ro