Duminică, 3 ianuarie 2016, a fost prilej de mare sărbătoare pentru credincioşii Parohiei vrâncene Ghimiceşti. În biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din localitate, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la slujbă au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul a arătat necesitatea unei pregătiri corespunzătoare pentru praznicul Botezului Domnului.
„Biserica ne invită să ne pregătim duhovnicește, ascultând îndemnul Sfântului Ioan Botezătorul: «Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor» (Matei 3, 2). Chiar dacă am încheiat sărbătorile de Crăciun și de Anul Nou, care au presupus și o anumită relaxare trupească și hrană mai abundentă, acum, Biserica ne cheamă să medităm cu multă luare aminte la viața ascetică și de rugăciune intensă a Sfântului Mare Prooroc și Înaintemergător al Domnului, Ioan Botezătorul. Să ne pocăim și să ne pregătim din nou, duhovnicește, chiar cu post aspru, în ajunul Bobotezei, pentru ca, astfel, să ne sfințim și noi inima și sufletul, prin gustarea din apa sfințită sau Aghiasma Mare, impregnată de harul Preasfântului Duh, Care se pogoară an de an, în ziua marelui praznic împărătesc, Botezul Domnului sau Teofania (Arătarea Preasfintei Treimi), pentru a sfinți firea apelor și întreaga natură“, a menționat Chiriarhul Buzăului și Vrancei.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a binecuvântat noul baldachin şi racla ce adăposteşte părticele din moaştele mai multor sfinţi.
Locaşul de cult al Parohiei Ghimicești a fost ridicat, în perioada 1937-1946, pe locul altei biserici din lemn, care a ars în anul 1917. În urma avariilor suferite din cauza cutremurelor şi a intemperiilor, locaşul de rugăciune a trecut prin ample lucrări de consolidare şi restaurare, sub coordonarea preotului paroh, Vasile Dabija, care îndeplinește și responsabilitatea de protoiereu al Protoieriei Panciu.