Credincioşii Parohiei „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din municipiul Focşani au trăit bucuria de a-l avea în mijlocul lor, duminică, 24 ianuarie 2016, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Alături de un sobor de preoţi şi diaconi, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie şi o slujbă de Te Deum, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul“.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a explicat pericopa evanghelică despre Vindecarea orbului din Ierihon, arătând importanţa credinţei şi a rugăciunii stăruitoare, în viaţa creştinului.
„Credinţa este un dat fiinţial al omului. Fără credinţă nu este posibilă o viaţă frumoasă pe pământ, care să-i dea omului bucuria împlinirii sale ca persoană, atât, pe pământ, cât, mai ales, pentru veşnicie. Până la venirea lui Hristos în lume, omenirea îşi pierduse sensul existenţei, din pricina rătăcirilor de tot felul, a dezbinărilor şi a decadenţei morale ajunse la paroxism. Socotind acel moment drept «plinirea vremii» – după expresia Sfântului Apostol Pavel – Dumnezeu Tatăl L-a trimis în lume pe Fiul Său Cel iubit ca să-l salveze pe om din robia păcatului şi a morţii. L-a învăţat, prin cuvintele Sale dumnezeieşti, cum trebuie să creadă, drept, în Dumnezeu Cel Atotputernic, în Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu şi Fiu al Omului, apoi, l-a întărit în credinţa în viaţa veşnică. I-a descoperit această credinţă, în multiple împrejurări, atât prin cuvânt, cât mai ales cu fapta, prin care Şi-a dovedit puterea Sa dumnezeiască, dar, mai ales iubirea faţă de omul aflat în suferinţă“, a spus Chiriarhul Buzăului şi Vrancei.
Totodată, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a subliniat rolul esenţial pe care Biserica l-a avut în realizarea actului unirii din anul 1859.
„Astfel de momente se sărbătoresc, în primul rând, cu rugăciune, cu săvârşirea unei slujbe în care Îi aducem mulţumire lui Dumnezeu, rugându-L să ne ocrotească de toată reaua întâmplare, pentru a rămâne un popor unit, dreptcredincios, demn, mândru de istoria lui şi de faptul că nu a săvârşit fapte de ruşine în trecutul său istoric. Să lăsăm copiilor noştri tezaurul de mare preţ al dreptei credinţe şi al unităţii de neam şi limbă, ca să-l transmită, nealterat, urmaşilor lor. Aceasta este datoria noastră de conştiinţă, într-o asemenea zi de sărbătoare, când se cuvine să freamăte de bucurie tot sufletul românesc“, a menţionat Înaltpreasfinţia Sa.
Locaşul de cult situat în Piaţa Unirii din Focşani a fost construit în anul 1661 de către domnitorul Grigore Ghica, rămânând singura mărturie a fostei mănăstiri cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“.