În a doua zi a Postului Mare, 3 martie 2020, credincioșii focșăneni s-au rugat împreună cu Arhipăstorul lor. La Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Focșani, slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit a doua parte a Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul, a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Cu acest prilej, Chiriarhul locului le-a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a subliniat că „acest Canon ne ajută să ne adunăm din risipire, să ne revenim întru sine, să coborâm mintea în inimă, să ne autoevaluăm prin prisma poruncilor Evangheliei Mântuitorului și să conștientizăm cât de mult ne-am îndepărtat, fără să ne dăm seama adeseori, de ceea ce vrea Hristos de la noi”.
„Conștientizând starea noastră de păcătoșenie, a mai spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, suntem chemați să ne exprimăm, fiecare în adâncul cugetului său, părerea de rău că nu am reușit totdeauna să ne abținem de la lucruri care nu sunt pe placul lui Dumnezeu și nici spre folosul nostru sau al semenilor noștri; suntem chemați la pocăință”.