Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian s-a aflat duminică, 7 aprilie 2019, la Mănăstirea Ciolanu, cel mai de seamă așezământ monahal de călugări din Eparhia Buzăului și Vrancei. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a mănăstirii, în prezența obștii monahale și a unui mare număr de credincioși.
Din soborul slujitorilor au făcut parte: Arhim. Chiril Lovin – Mănăstirea Antim din București, Arhim. Teoctist Basarab – exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Protos. Ioanichie Hulubei – starețul Mănăstirii Ciolanu, precum și alți clerici invitați.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre importanța mărturisirii credinței în contextul lumii de astăzi.
„Indiferent care ar fi greutățile și provocările epocii contemporane, nu trebuie să ne rușinăm de numele lui Hristos și de mărturisirea credinței în Fiul lui Dumnezeu întrupat, răstignit și înviat. Aceasta ar însemna să ne negăm pe noi înșine, să negăm identitatea noastră de creștini. Numindu-ne creștini, afirmăm că am primit darul înfierii de către Dumnezeu-Tatăl prin jertfa Mântuitorului Hristos; cuvântul «creștin» provine de la Hristos – «Cel uns» ca să ne mântuiască pe noi. Așadar, să nu ne rușinăm, ci, dimpotrivă, cu demnitate, cu bucurie și cu fermitate, să ne mărturisim credința în particular și în spațiul public, însă cu toată decența și sobrietatea”, a subliniat Chiriarhul locului.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian l-a hirotonit în treapta de ieromonah pe ierodiaconul Gamaliel Sima, pe seama Mănăstirii Ciolanu.
Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.
Mănăstirea Ciolanu este situată la aproximativ 35 km vest de municipiul Buzău, într-o zonă împădurită, de deal, pe teritoriul comunei Tisău. A luat ființă în secolul al XVI-lea, pe locul unei sihăstrii mai vechi, pe culmea Dealului Ciolanu, care a dat, apoi, numele mănăstirii.