Credincioșii Parohiei Puieștii de Sus, Protoieria Râmnicu Sărat, județul Buzău, au primit duminică, 9 ianuarie 2022, binecuvântare arhierească. În biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de cinci preoți și doi diaconi. În continuare, Chiriarhul a oficiat un parastas pentru ctitori, apoi a binecuvântat noua capelă mortuară a parohiei.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a explicat textul evanghelic al Duminicii după Botezul Domnului (Matei 4, 12-17), care ne relatează începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos.

„Atât la praznicul Teofaniei, cât și în această duminică după Botezul Domnului, în care este vorba despre ieșirea la propovăduire a Mântuitorului Hristos, avem datoria morală să reflectăm la semnificația cuvintelor: «Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor» (Matei 4, 17), mai ales că ne aflăm la început de an, în fața unui drum pe care urmează să-l parcurgem și despre care nu știm cum va fi. Dar, pentru a putea îndepărta obstacolele pe care le vom întâlni pe cale, este nevoie să pornim, în această călătorie, cu mintea îndreptată spre Dumnezeu; să medităm la condiția noastră umană, să ne facem o introspecție, adică să ne autoevaluăm, pentru a vedea ce am realizat în anul precedent și ce ne propunem să împlinim în anul următor. Timpul este darul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi și trebuie să avem grijă a-l folosi cu înțelepciune, pentru mântuire. De aceea, ca să putem înscrie pe răbojul timpului faptele cele bune, avem nevoie de pocăință și de rugăciune. Cu gândul la Dumnezeu și cu hotărârea de a ne strădui să fim mai buni, pornim într-o nouă călătorie în timp, cu dorința de a-L avea împreună-călător cu noi pe Însuși Mântuitorul Hristos; în această cheie duhovnicească trebuie să înțelegem îndemnul Său la pocăință, adresat și nouă, celor de astăzi, chiar dacă, prin Botez, am primit harul Sfântului Duh. Încât orice creștin conștient și responsabil de calitatea sa de membru al Bisericii lui Hristos trebuie să se străduiască mai mult în împlinirea poruncilor evanghelice, recunoscând, totodată, starea sa de neputință și că, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu-și poate purta povara crucii”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Ierarhul Buzăului și Vrancei a săvârșit slujba Parastasului pentru ctitorii și slujitorii lăcașului de cult, trecuți la cele veșnice. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a dat răspunsurile la strană.

Ziua s-a încheiat cu sfințirea capelei mortuare a Parohiei Puieștii de Sus, ridicată între anii 2019-2021, prin strădania preotului paroh Ion Ionescu-Enache și a enoriașilor.

În semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, părintele paroh a fost hirotesit sachelar. De asemenea, dna Rodica Bârlă – primarul comunei Puiești, a primit Crucea Sfântului Mucenic Sava de la Buzău pentru mireni și o icoană.