Duminică, 13 iunie 2021, a fost o zi istorică pentru credincioșii Parohiei Golești I, Protoieria Focșani II, județul Vrancea. Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în urma finalizării lucrărilor de consolidare și reabilitare, începute în anul 2015, prin osteneala preotului paroh Gheorghe Constantin, ajutat de preotul coslujitor Ștefan Constantin și de enoriași.
Lăcașul de cult a fost uns cu Sfântul și Marele Mir și stropit cu aghiasmă, atât la exterior, cât și în interior, iar Sfânta Masă a Altarului a fost târnosită, împodobită și pregătită pentru sfintele slujbe.
Rânduiala de sfințire a bisericii a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită de Arhipăstorul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de șapte preoți și doi diaconi, după care s-a oficiat și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și slujitorii sfântului lăcaș, mutați la Domnul. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a oferit răspunsurile la strană.
În cuvântul de învățătură, Arhiepiscopul Ciprian a explicat semnificațiile fragmentului evanghelic al Duminicii a 7-a după Paști (Ioan 17, 1-13), care ne prezintă Rugăciunea arhierească a lui Iisus.
„Mântuitorul Hristos, ca Dumnezeu Atotștiutor, cunoștea foarte bine ce se va întâmpla în istorie cu cei ce aveau să alcătuiască Biserica Sa, motiv pentru care S-a rugat Părintelui ceresc, spunând: «Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura» (Ioan 17, 11-12). Urmașii Apostolilor, ierarhii și preoții, au avut întotdeauna de înfruntat necazuri, greutăți și vrăjmășii din partea celor fărădelege, a celor care nu se simt confortabil când le vorbești despre Dumnezeu, despre morală, despre virtute și viață cinstită. Așa s-au petrecut lucrurile din primul veac creștin până astăzi și tot așa vor continua. Însă Hristos Domnul S-a rugat lui Dumnezeu-Tatăl și, împreună cu El, ne rugăm și noi ca Părintele ceresc să ne ocrotească de toată reaua întâmplare pe toți, cler și popor, să ne dăruiască înțelepciune și dreaptă socotință, adică discernământ, ca să fim capabili să alegem între bine și rău, urmând binele și evitând răul. Știm că suntem ființe slabe și neputincioase, căzând deseori din pricina ispitelor venite de la vrăjmașul, dar, totodată, știm că Domnul Hristos ne-a lăsat și mijloacele spirituale necesare ca să ne vindecăm. Când ne îmbolnăvim din pricina păcatului, să nu uităm că există doctorii duhovnicești pentru însănătoșirea sufletească, și anume Tainele Bisericii și, mai ales, Sfânta Împărtășanie, denumită de Sfântul Ignatie al Antiohiei «medicament al nemuririi»; apoi Sfânta Liturghie, în ansamblul ei, și celelalte instrumente duhovnicești, care sunt la îndemâna tuturor: rugăciunea făcută întru smerenie, postul, ascultarea de Biserică și săvârșirea faptelor bune”, a reliefat Înaltpreasfinția Sa.
Preotul coslujitor Ștefan Constantin a fost hirotesit iconom, în semn de prețuire pentru munca depusă la renovarea lăcașului de închinare. De asemenea, toți cei care au sprijinit lucrările desfășurate în parohie au primit Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău”.
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din comuna Golești a fost ridicată între anii 1859-1862, din fondurile Mănăstirii „Sfântul Ioan” din Focșani. Deși a suferit avarii în timpul Primului Război Mondial, dar și din cauza cutremurelor din 1940 și 1977, lăcașul de rugăciune nu a intrat niciodată într-un amplu proces de reparații, până în anul 2015, când, la inițiativa Consiliului parohial, au fost demarate lucrările de consolidare și reabilitare a bisericii. Toate aceste lucrări au fost finalizate în luna mai 2021, urmând a fi realizată pictura, în tehnica frescă, a sfântului lăcaș.