Sâmbătă, 12 iunie 2021, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Cultural-educațional, a organizat o excursie culturală la Brașov pentru 55 de beneficiari, copii și tineri din Protoieriile Buzău I, Buzău II, Pătârlagele și Râmnicu Sărat, care s-au implicat în proiectele catehetice derulate de Eparhia noastră, profesori de Religie și ostenitori de la Centrul Eparhial.
Înainte de a pleca la drum, L-am chemat pe Dumnezeu în rugăciune, spre a ne binecuvânta călătoria, după care am pornit spre orașul de la poalele Tâmpei – un loc plin de istorie și cultură, cu o poziție geografică favorabilă, înconjurat de peisaje desprinse, parcă, din basme.
Astfel, primul obiectiv vizitat a fost Muzeul „Prima Școală Românească”, care se află în curtea bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului. Acesta este locul în care s-au ținut primele cursuri de limba română, în 1583, iar diaconul Coresi și-a putut tipări primele cărți în limba română, în Transilvania. Actuala clădire datează din anul 1760, fiind declarată monument istoric, alături de întreg ansamblul arhitectural. Aici am vizionat o bogăție de piese expoziționale, cu o însemnătate culturală și istorică deosebită, dintre care amintim: „Tiparnița lui Coresi”, „Cazania a II-a” („Cartea românească cu învățătură”), tradusă în Șchei de protopopii Iane și Mihai, „Psaltirea”, „Sbornicul”, „Octoihul”, „Biblia de la București” (1688), „Cazania lui Varlaam” (1643), „Îndreptarea legii de la Târgoviște” (1652), un „Tetraevanghel” miniat pe pergament din vremea lui Alexandru Lăpușneanu, manuscrise de înțelepciune creștină din secolul al XV-lea, cărțile Școlii Ardelene, cele peste 80 hrisoave domnești, înscrise pe pergament și aurite, și multe altele, oferind tuturor posibilitatea de cunoaștere a adevărului care se derula istoric pe aceste meleaguri.
Cu gândul la istoria și evenimentele care și-au lăsat amprenta asupra locului, am ajuns la Poarta Șchei – intrarea spre cartierul valahilor de odinioară. Datând încă din anul 1828, Poarta Șchei deschide drumul spre bătrânul cartier Șchei, oglindind tabloul pitoresc al orașului medieval. Zidită din piatră și cărămidă, sub forma unui arc de triumf, poarta reprezintă arhitectura și stilul clasic care dominau în acea perioadă. Aceasta cumulează trei intrări, una principală și alte două mai mici, secundare, destinate pietonilor. Inscripții în limba latină marchează construcția arhaică și notează faptul că poarta Valahă a fost clădită la zece ani după vizita din anul 1817 a împăratului Francisc I la Brașov.
În imediata apropiere a Porții Șchei, am parcurs Strada Sforii, considerată cea mai îngustă „uliță” din Europa de Est, motiv pentru care a devenit obiectiv turistic. Strada Sforii este atestată documentar încă din veacul al XVII-lea și reflectă tendințele de urbanizare ale Brașovului medieval. Multă vreme a fost folosită doar ca o cale de legătură între străzile Poarta Șchei și Cerbului. Se spune că pe aici treceau pompierii ca să ajungă mai ușor în Șchei, în cazul producerii unor incendii. Strada și-a recăpătat farmecul de odinioară și datorită felinarelor care arată exact ca cele de acum 100 de ani.
Am plecat, apoi, spre Biserica Neagră – unul dintre simbolurile orașului Brașov, totodată, și biserica parohială a Bisericii Evanghelice C.A. din România. Numele actual l-a primit după ce, în 1689, incendiul care a cuprins tot orașul a transformat-o într-o ruină. Inițial, ea purtase hramul Sfintei Maria. După Reformă, a fost cunoscută ca „Biserica Mare”, însă denumirea populară de după incendiu, „Biserica Neagră”, a fost acceptată oficial în secolul al XIX-lea. Aici se află Orga Buchholz, construită în perioada romantismului timpuriu, cea mai mare orgă mecanică din România, al cărei sunet excepțional atrage, în fiecare an, organiști de prestigiu din țară și străinătate; tot aici se află a doua cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI, iar turnul bisericii adăpostește cel mai mare clopot mobil din România, cu o greutate de circa 6.000 kg. Edificiul măsoară 89 de metri lungime și 38 de metri lățime, dimensiunile sale considerabile permițând participarea la slujbe pentru aproximativ 5.000 de persoane. În interior, am descoperit nenumărate obiecte de artă: cristelnița (1472), pictura murală a Sfintei Maria (1476), stranele din secolele XVIII-XIX, care atestă activitatea intensă a breslelor brașovene, altarul neogotic (1866), alături de multe alte piese din aur și pietre funerare ale personalităților brașovene. În partea din spate a bisericii se află două expoziții deschise permanent, care povestesc despre istoria Bisericii Negre și despre viața reformatorului Johannes Honterus.
Drumul spre masa de prânz a continuat prin Centrul Vechi, care este inima istorică a orașului, cunoscut pentru clădirile bine conservate din perioada saxonă, pentru fortificațiile din secolul al XV-lea și muzeele de istorie.
Următorul obiectiv a fost Mănăstirea Caraiman. Cum timpul a fost de partea noastră, am urmat traseul prin pădure, ce merge parcă pe ascuns, pe sub coroanele întunecate ale brazilor, și ajunge, în cele din urmă, într-o oază de lumină, unde masivul Caraiman se deschide în toată splendoarea lui. În această poiană, părintele Gherontie Puiu a ridicat, din mila lui Dumnezeu și cu ajutorul Maicii Domnului, o măreață mănăstire. Părintelui i-au trebuit ani buni să se așeze aici, dar nu la întâmplare, ci cu îndrumarea Maicii Domnului, care i s-a arătat de mai multe ori în vis, fiindu-i aproape în toate clipele grele. Din mărturisirile sale, aflăm că, încă de la venirea sa pe lume, s-a simțit neîncetat sub protecția Maicii Domnului, care l-a ales pentru îndeplinirea unei sfinte misiuni: înălțarea unei mănăstiri.
După acest moment de rugăciune, ne-am îndreptat pașii spre Perla Carpaților, stațiunea montană Sinaia, și ne-am rugat la „Catedrala Carpaților”, situată într-un cadru natural feeric, datând din secolul al XVII-lea și reprezentând identitatea istorică a orașului, fiind prima construcție pe acest teritoriu – Mănăstirea Sinaia. Fondatorul Mănăstirii Sinaia este spătarul Mihai Cantacuzino care, împreună cu mama sa, Elena, și cu sora sa, Stanca, a făcut un pelerinaj la Locurile Sfinte (Ierusalim, Nazaret etc.), ajungând, cu această ocazie, la Muntele Sinai, unde s-a rugat în Mănăstirea Sfânta Ecaterina. Impresionat de ceea ce a văzut, s-a hotărât ca, la întoarcerea în Țara Românească, să construiască în munții românești și să închine Sfintei Fecioare Maria o mănăstire care să poarte numele Muntelui Sinai, iar aceasta este Mănăstirea Sinaia.
Ultimul răgaz duhovnicesc a fost la Mănăstirea Ghighiu, unde tinerii și însoțitorii lor au adresat, din nou, un cuvânt de mulțumire Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile și bucuriile trăite în această zi și s-au închinat la vestita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, datată din secolul al XVI-lea și dăruită, în anul 1958, de către Episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, Siria.
Cu multe imagini în minte, cu încărcătura istoriei locurilor, cu sufletul tresăltat de emoție, dar și cu speranța că vor mai repeta această experiență, copiii și tinerii au mulțumit Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei pentru darul oferit și au mărturisit că vor păstra o legătură vie cu Biserica lui Hristos din care fac parte.
Pr. Dan Necula
Inspector de specialitate
Biroul Catehizare, învățământ și activități cu tineretul
