Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, joi, 10 iunie 2021, la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, Protoieria Panciu și Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei au organizat un eveniment comemorativ dedicat Zilei Eroilor.

Activitatea a început cu depunerea unei coroane de flori și a continuat cu săvârșirea slujbei Parastasului pentru eroii neamului.

Părintele Cristinel Popa – protopop al Protoieriei Panciu, a subliniat importanta cinstirii eroilor, ca dovadă temeinică a continuității noastre, ca împlinire sfântă a conștiinței în fața istoriei și a lui Dumnezeu.

Președinta Asociației Femeilor Ortodoxe, doamna Ana Săcrieru, a spus: „Eroii sunt deopotrivă sângele istoriei noastre și ființa noastră de cer”, amintind, totodată, că doamnele membre ale Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, care au ridicat acest edificiu, Mausoleul de la Mărășești, au fost animate de un singur scop: continuitatea pomenirii liturgice a celor care, prin viața lor, la Mărășești, nu au salvat doar ființa națională și bucata de pământ care mai rămăsese pentru ea, ci au fost cu adevărat niște întemeietori de țară. „Clădind un loc pentru odihna osemintelor celor care și-au dat viața la Mărășești, femeile ortodoxe nu doar au păstrat însuflețirea înaltului ideal pentru care eroii au murit, ci au ridicat zid veșnic în fața tăvălugului ce visa iminenta ocupare a României întregi. Noi, azi, după un secol profund răvășitor al ființei noastre naționale, privim la înveșnicirea în piatră a însuflețirii eroilor noștri ca la cel mai important zid de oprire a răului care ne distruge neamul și țara, zidul din inimile noastre cu care apărăm tot ce are mai sfânt acest popor”, a afirmat doamna Săcrieru.

Protoieria Panciu, la rugămintea și cu efortul Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, săvârșește, de două ori pe an, slujba de pomenire a eroilor, în capela centrală a Mausoleului de la Mărășești.