Copii de toate vârstele au vestit, în zilele de 21, 22, 23 şi 24 decembrie 2015, Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la Centrul eparhial din Buzău. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a primit grupuri de colindători de la mai multe şcoli şi grădiniţe din judeţele Buzău şi Vrancea, de la diferite aşezăminte sociale şi parohii, în Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului“.
„Ne bucurăm că foarte mulţi copii au venit să ne vestească Naşterea lui Hristos, adică sărbătoarea minunată a Crăciunului. Cu acest prilej, am avut posibilitatea să le împărtăşim câteva gânduri tinerilor colindători, vorbindu-le despre semnificaţia colindului, despre tradiţia românească de a colinda, care nu este de ieri, de astăzi, ci dintotdeauna, de când s-a format poporul nostru, deodată român şi creştin. Conştientizăm cu toţii că, spre deosebire de toate celelalte popoare creştine, avem un tezaur inepuizabil de colinde, creaţie poetică şi artistică a înaintaşilor noştri, care au reuşit, într-o formă atât de minunată, să transmită, prin cuvinte simple şi concentrate, adevărul mântuitor despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu în istorie“, a precizat Chiriarhul Buzăului şi Vrancei.
Potrivit tradiţiei, colindătorii au fost răsplătiţi de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian cu daruri specifice sărbătorii Crăciunului.