Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei organizează, în perioada 1 martie – 31 mai 2024, Concursul Tinerețea – balsamul vindecării bolnavilor, care se va desfășura la nivelul parohiilor și unităților de învățământ de pe raza acestora, adresându-se elevilor de gimnaziu și de liceu.

Concursul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, cuprinzând trei secțiuni: literară (eseu/compunere cu tematică legată de Sfinții vindecători: Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian – Epis­copul Antiohiei, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfânta Cuvioasă Parascheva cea Nouă, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfântul Ierarh Luca – Arhiepiscopul Crimeei, Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, Sfântul Pantelimon, Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian, de maximum 4 pagini; poezie care să respecte temele Anului omagial și comemorativ 2024: sănătatea, vindecarea, importanța postului în păstrarea sănătății); artistică (pornind de la tema concursului: „Tinerețea – balsamul vindecării bolnavilor:”; creație plastică – pictură, grafică; suport de lucru – bloc de desen, sticlă, lemn; dimensiune – A4/A3; meșteșugărie tradițională, creație mărțișor, materiale neconvenționale, broderii, mozaic, țesături); multimedia (interviu cu persoane vindecate prin mijlocirea lui Dumnezeu și a sfinților; film despre rolul medicilor/preoților în vindecarea suferinței).

Lucrările de la secțiunile literară și multimedia vor fi trimise la adresa de e-mail: catehizarebzvn@gmail.com, iar cele de la secțiunea artistică vor fi expediate fizic la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul de la Centrul Eparhial Buzău, până în data de 31 mai 2024ora 16:00.

Conceptul concursului și fișele de înscriere, în format PDF, poate fi găsite aici.

Foto: Arhivă