Făcând un bilanț al anului 2019, proclamat de Patriarhia Română ca An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și An comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești, vom constata că activitatea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a fost încununată cu multe realizări pe plan cultural-educațional și social-filantropic.
Activitatea cultural-educațională
Sectorul Cultural-educațional a inițiat și implementat, în 2019, o serie de proiecte și evenimente specifice, în cadrul Programului eparhial Veșnicia de la sat, structurat pe tematica omagială și comemorativă.
I. Manifestări culturale și artistice
Activitatea culturală s-a concretizat prin organizarea de conferințe, concerte și recitaluri de colinde și cântări religioase, folclorice și patriotice, dar și prin tipărirea de lucrări.
În acest context, conferința preoțească de primăvară a avut ca temă Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), iar cea de toamnă s-a intitulat Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești. Întâlnirile semestriale ale clericilor buzoieni și vrânceni au fost un bun prilej de a reflecta la valoarea și frumusețea spirituală a așezămintelor rurale și de a evidenția lucrarea pastorală, culturală și gospodărească a doi dintre întâistătătorii Bisericii Ortodoxe Române, rânduiți să o slujească în condițiile specifice regimurilor politice ale epocii.
În cadrul Editurii Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, au văzut lumina tiparului revista eparhială Glasul Adevărului, Almanahul bisericesc 2018, Agenda ortodoxă 2020, Calendarul creștin ortodox 2020, precum și alte lucrări de interes bisericesc.
Cu binecuvântarea Chiriarhului locului, în anul 2019, Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei Arhiepiscopale „Înălţarea Domnului”, Corul Bizantin al Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” şi Corul Vlaho-Bizantin al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei au desfăşurat o activitate concertistică amplă, atât în cadrul Eparhiei, cât şi în afara acesteia.
În ziua hramului Catedralei „Înălțarea Domnului”, joi, 6 iunie, Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu”, dirijată de Părintele Arhidiacon Gianin-Cristian Oprea, și Corul Bărbătesc „Cantus Domini” din București, condus de Părintele Arhidiacon Răzvan-Constantin Ștefan, au susținut un concert de muzică religioasă. Din repertoriu au făcut parte cântări specifice perioadei pascale și praznicului Înălțării Domnului, dar și alte lucrări religioase din repertoriul național și internațional.
În perioada 7-12 noiembrie, Corala „Neagu Ionescu” a întreprins cu mare succes unul dintre cele mai ample proiecte cultural-artistice din activitatea sa. Formația a realizat, astfel, o a treia mobilitate transnațională pentru implementarea proiectului numit sugestiv Icoana țării tale-n dar, desfășurat în cadrul comunităților de români din Castellon de la Plana, Sagunto, Morella și Valencia, Spania, fiind finanțat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Cu această ocazie, membrii Coralei au susținut concerte de muzică religioasă, folclorică și patriotică, ateliere de dirijorat, canto și meșteșuguri populare, precum și expoziții de artă tradițională românească.
La Sala Mare a Consiliului Județean Buzău a avut loc joi, 5 decembrie, spectacolul La Gurile Raiului, inițiat și pregătit de Părintele Arhidiacon Constantin Stoica – profesor de Muzică Psaltică la Seminarul buzoian. Pe scenă au urcat Ansamblul de Dansuri și Cântece Populare „Nunta Sovejană” și patru formații din urbea de la Curbura Carpaților: Corul de Copii „Serafimii” al Școlii Gimnaziale nr. 7, Corul Bizantin al Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul”, Corul Vlaho-Bizantin și Orchestra de viori a Liceului de Arte „Margareta Sterian”.
Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei Arhiepiscopale din Buzău a susținut duminică, 15 decembrie, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, un concert de colinde și cântece de stea. Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiului Râmnicu Sărat, în parteneriat cu Protoieria Râmnicu Sărat și Asociația Culturală „Transcendent”.
Catedrala Arhiepiscopală din Buzău a găzduit duminică, 22 decembrie, concertul tradițional de colinde intitulat Veniți să ne bucurăm de Domnul!. La ediția din acest an a fost invitat Corul de Copii și Tineret „Symbol” al Patriarhiei Române. Sub bagheta dirijorală a Doamnei Conferențiar Universitar Doctor Luminița Guțanu Stoian, formația bucureșteană a oferit celor prezenți un adevărat regal de colinde, alături de Corala „Neagu Ionescu”.
II. Învățământul și activitățile cu tineretul
În privința învățământului de stat din cele două județe și a învățământului religios în special, a fost organizată, cu prilejul conferințelor preoțești de primăvară, festivitatea de premiere a laureaților buzoieni și vrânceni din 2019 la fazele județene și naționale ale Olimpiadei de Religie, precum și la Concursul național interdisciplinar Cultură și spiritualitate. Printre premianți s-au numărat și elevii Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul”, laureați ai Olimpiadei de Religie pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe și ai Olimpiadei Naționale de Limbi Clasice.
Chiriarhul locului și consilierul eparhial de resort au avut întâlniri cu reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare Județene din Buzău și Vrancea, cu alți parteneri în educație, dar și cu majoritatea celor 249 de profesori de Religie din ambele județe. Astfel, au fost atinse toate obiectivele prevăzute de cadrul legislativ civil și de cel normativ bisericesc, privind titularizarea, suplinirea, asigurarea sacralității și calității în educație și a optimizării parteneriatului Biserică-Școală-Familie.
Cât privește învățământul teologic liceal, la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, prin grija directă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, s-a continuat acordarea de burse de studiu, în cuantum total de 43.200 de lei.
În perioada 27 iulie – 2 august, la Centrul de agrement Sulina, județul Tulcea, a fost organizată o tabără estivală de tineret pentru 20 de elevi și studenți din Buzău și Vrancea, în semn de recunoaștere și apreciere pentru rezultatele lor excepționale la învățătură și purtare.
Activitățile cu tineretul au cuprins o serie de proiecte și evenimente artistice, cu puternic impact educațional, fiind oferite gratuit participanților.
Asociația Culturală „Zona” din București a pus în scenă luni, 20 mai, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, piesa de teatru În drum spre Iași, scrisă și regizată de Ivona Boitan. Acțiunea ne transpune într-un moment de mare cumpănă al istoriei naționale: sfârșitul anului 1916, când mai mult de jumătate din teritoriul României era ocupat de armata inamică a Puterilor Centrale, iar conducerea țării se mutase la Iași.
O delegație de tineri din Eparhie, alături de zeci de beneficiari din alte șapte țări europene, a participat, în perioada 25 iunie – 3 iulie, la Proiectul european cu titlul Free in Deed (Liber în faptă), care a avut loc în Marsaxlokk, Malta. Activitățile derulate au urmărit favorizarea întâlnirii între tineri europeni, conștientizarea acestora cu privire la fenomenul global al traficului de persoane și punerea în valoare a competențelor și abilităților muzicale și oratorice, în limba engleză, pentru organizarea de evenimente de campanie împotriva acestui fenomen.
Începând din luna ianuarie, s-a continuat seria pelerinajelor și vizitelor culturale la București. În acest sens, au fost organizate 2 astfel de excursii, atât pentru câștigătorii concursurilor eparhiale din județele Buzău și Vrancea, cât și pentru copiii implicați în activitățile bisericilor din protoieriile Focșani I, Focșani II, Buzău I și Râmnicu Sărat.
Treizeci și patru de tineri buzoieni și vrânceni, alături de 4 lideri de tineret, au fost invitați la Tabăra de vară Tradiție și noutate, faza eparhială, care a avut loc, în perioada 22-28 august, la Mănăstirea Bârsana din județul Maramureș. Participanții au realizat jocuri de cunoaștere, vizite culturale, pelerinaje și ateliere de lucru, fundamentate pe principii și tematici creștin-ortodoxe, familiarizându-se atât cu tradiția locului, cât și cu noutatea demersului pedagogic al Bisericii noastre.
Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a fost reprezentată de un grup de 80 de tineri la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși. Evenimentul s-a desfășurat la Craiova, în perioada 4-8 septembrie, și a reunit peste 4000 de tineri din cuprinsul Patriarhiei Române și din comunitățile ortodoxe ale altor 16 Biserici surori, sub îndemnul „Cu toții suntem un Potir! Credință, nădejde și dragoste”.
În contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), 45 de învățători din județele Buzău și Vrancea, însoțiți de preoți care le-au fost elevi în școala primară, au fost omagiați luni, 4 martie, la Catedrala „Înălțarea Domnului”. Prezent la întâlnire, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian a adresat dascălilor un cuvânt de binecuvântare, oferindu-le icoane și Diploma de vrednicie „Episcopul Dionisie Romano”, în semn de apreciere pentru activitatea didactică remarcabilă depusă pe altarul Bisericii și al Școlii.
Un alt proiect educațional dedicat temei omagiale din 2019 a fost Concursul de scriere de eseuri Dascălul devenirii mele. Părintele meu duhovnicesc, având ca public țintă patru categorii de vârstă: 11-14 ani, 15-19 ani, 20-30 de ani și peste 30 de ani. Câștigătorii au primit premii din partea Ierarhului locului, constând în diplome, cărți, icoane și bani.
Doamna Academician Cornelia-Sabina Ispas – directorul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, a conferențiat duminică, 22 septembrie, la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani, în cadrul unui eveniment cultural-religios intitulat Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai… Cu această ocazie, renumita folcloristă a ținut o prelegere despre religiozitatea populară la români, după care toți cei prezenți au vizionat un film documentar despre satele românești, iar Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” a interpretat o serie de cântări psaltice și melodii folclorice.
Volumul Averea bunei educații, semnat de cunoscutul antropolog religios, autor, diplomat și teolog Teodor Baconschi, a fost lansat joi, 10 octombrie, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău. Cartea a fost prezentată publicului de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian. La final, cei interesați au putut achiziționa acest volum, precum și alte lucrări de factură teologică și educațională, cu autograf din partea autorului.
Biblioteca arhiepiscopală „Ghenadie Episcopul” din Buzău a găzduit miercuri, 2 mai, etapa eparhială a Concursului național catehetic Hristos: sufletul satului meu. La concurs s-au înscris grupurile catehetice din 160 de parohii buzoiene și vrâncene, primele trei clasate la nivelul fiecărei protoierii calificându-se la faza eparhială a acestui proiect național, inițiat de Patriarhia Română.
În perioada 1-13 august, a fost organizat Concursul catehetic Maica Domnului, povățuitoarea tinerilor. Evaluarea și premierea copiilor înscriși în competiție au avut loc marți, 13 august, la Ceainăria Culturală din Buzău, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian. Concursul a cuprins trei secțiuni obligatorii: literar-artistică, artistică-interpretare și învățătura despre Maica Domnului, fiecare protoierie fiind reprezentată de un grup de cinci copii din ciclul școlar gimnazial.
În vederea pregătirii copiilor și a adolescenților pentru întâmpinarea praznicelor Învierii și Nașterii Domnului, la nivelul a 437 de parohii din cadrul Eparhiei Buzăului și Vrancei, au implementate Proiectele catehetice Învierea lui Hristos văzând… și Crăciunul de la sat. Prin activitățile derulate, preoții, învățătorii, profesorii de Religie și de alte discipline au reușit să mobilizeze copiii din comunitate, consolidând astfel Biserica cea vie.
III. Patrimoniul bisericesc
Sunt în curs de executare lucrări de consolidare și restaurare cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, la următoarele obiective:
- Muzeul bisericesc al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei – proiectul Consolidare, restaurare și punere în valoare a Muzeului bisericesc al Eparhiei Buzăului și Vrancei, fostul Seminar Vechi din cadrul ansamblului Episcopiei Buzăului și Vrancei, implementat în proporție de 95%, investiție ce se ridică la o valoare totală de 21.080.439,33 lei. Proiectul a fost declarat ca unul dintre proiectele de succes pentru programul POR 2014-2020;
- Ansamblul Schitului „Sfinții Arhangheli” – fosta Mănăstire Berca, județul Buzău – proiectul Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a ansamblului Schitului „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – fosta Mănăstire Berca, realizat în procent de 72%, investiție ce se ridică la o valoare totală de 21.262.832,29 lei;
- Ansamblul bisericii „Sfântul Dumitru”, Parohia Stâlpu, județul Buzău – proiectul Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a ansamblului bisericii „Sfântul Dumitru” și „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”, implementat în proporție de 65%, investiție ce se ridică la o valoare totală de 5.947.243,23 lei;
- Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, sat Sibiciu de Sus, oraș Pătârlagele, județul Buzău – proiectul Restaurarea, consolidarea și introducerea în circuitul turistic a bisericii „Nașterea Maicii Domnului”, sat Sibiciu de Sus, oraș Pătârlagele, județul Buzău, realizat în procent de 62%, investiție ce se ridică la o valoare totală de 5.515.988,20 lei.
Activitatea social-filantropică
Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin instituțiile de asistență socială aflate în subordinea sa și prin toate unitățile bisericești din cuprinsul ei, a avut ca obiectiv general ajutorarea copiilor defavorizați, a oamenilor vârstnici, bolnavi sau fără adăpost, a persoanelor cu handicap, precum și a altor categorii sociale.
Situată în incinta Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău, Cantina socială „Filantropia” a oferit gratuit hrană caldă (masa de prânz), la domiciliu, de luni până vineri, unui număr de 135 de beneficiari selectați din toate categoriile defavorizate, prin implicarea celor 26 de parohii din municipiu. Costurile cu personalul angajat, întreținerea locației și pregătirea hranei s-au ridicat la suma de 345.977 de lei.
Centrul de pelerinaje „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – aflat în subordinea Sectorului Social-filantropic și misionar – a organizat, în anul 2019, 181 de pelerinaje, la care au participat 5.946 de persoane. Beneficiari ai pelerinajelor sociale au fost copiii nevoiași din parohii, dar și cei instituționalizați în cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău și Vrancea.
Sediul Centrului de pelerinaje din cadrul Protoieriei Buzău II s-a extins prin amenajarea unui nou spațiu la etajul clădirii, care a fost sfințit joi, 28 februarie, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian. Totodată, Chiriarhul Buzăului și Vrancei a binecuvântat și noul autocar al Centrului, folosit în pelerinaje la locurile sfinte din România, dar și din Republica Moldova, Grecia, Ucraina, Turcia, Serbia și Bulgaria.
În perioada 12-21 septembrie, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Centrul de pelerinaje „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, a organizat un pelerinaj în Turcia, la care au participat părinți consilieri și inspectori eparhiali, protoierei, preoți, monahi și credincioși, însoțiți de Ierarhul locului. Un moment de mare însemnătate spirituală a fost întâlnirea cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic, la sediul Patriarhiei Ecumenice.
Programul de sprijinire a persoanelor defavorizate, care au nevoie de hrană, medicamente și îmbrăcăminte, a continuat și în anul precedent, prin folosirea bonurilor sociale. În acest mod, s-a asigurat un control al utilizării banilor oferiți, iar proiectul social desfășurat de Eparhie la nivel județean a devenit mai vizibil.
La începutul anului școlar, 150 de copii din mai multe parohii și centre de plasament au primit ghiozdane și rechizite. De asemenea, au fost oferite burse sociale pentru un număr de 5 elevi și studenți cu rezultate bune la învățătură, dar cu posibilități financiare reduse, în valoare totală de 17.585 de lei.
În baza parteneriatului încheiat cu Fundația „Motivation” România, s-a desfășurat o amplă acțiune de sprijinire a persoanelor cu dizabilități locomotorii, prin oferirea gratuită a unor echipamente de mobilitate.
La Spitalul Municipal Adjud a fost inaugurată joi, 28 noiembrie, o Secție de Îngrijiri Paliative, prima și singura din județul Vrancea. Eparhia Buzăului și Vrancei a avut o contribuție importantă la dotarea acestei secții, oferind, prin Sectorul Social-filantropic și misionar și Protoieria Panciu, următoarele: 12 aparate de aer condiționat, 11 frigidere, 1 aragaz, 11 televizoare, 1 cuptor cu microunde, 24 de pături și lenjerii de pat și 11 suporturi de perete pentru televizor.
Parohia „Sfântul Gheorghe” din orașul Nehoiu a derulat, în perioada 2018-2019, campania de donare de sânge Donează! Gestul tău contează!, cu scopul de a veni în sprijinul pacienților din spitale care au nevoie de transfuzii pentru diferite intervenții chirurgicale. La aceste acțiuni umanitare au participat 389 de persoane, iar cantitatea de sânge recoltată a fost de 1.750 de litri.
Pentru colindătorii care au venit, în luna decembrie, la Centrul Eparhial din Buzău, ca să vestească Nașterea Domnului, au fost realizate și distribuite 550 de pachete cu daruri. Copii și adulți de toate vârstele au adus frumusețea colindelor și a portului tradițional în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului”, unde au fost primiți de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.
În cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei funcționează Asociația Femeilor Ortodoxe, care are drept scop implicarea femeilor ortodoxe din cuprinsul Eparhiei în renașterea spirituală a poporului român și în deșteptarea spiritului misionar creștin-ortodox. Este continuatoarea formei de organizare a femeilor ortodoxe de pe aceeași rază teritorială a județelor Buzău și Vrancea, din perioada 1927-1948, cunoscută sub denumirea de „Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe din România – filiala Buzău”. Această organizație, cu personalitate juridică proprie pe raza celor două județe, a fost înființată în 1927 de Episcopul Buzăului, Ghenadie Niculescu, și de membrele fondatoare de la acel moment.
Reînființată în luna septembrie a anului 2019 și ajungând, până în prezent, la un număr de peste 7.000 de membre, Asociația Femeilor Ortodoxe are o bogată activitate culturală, educațională și social-filantropică, prin organizarea următoarelor evenimente: 10 conferințe publice și manifestări culturale și cultural-artistice; 4 ateliere pentru copii și părinți; training-uri destinate formării de formatori pentru adolescenți; campania filantropică prin care au fost dăruite 160 de ghiozdane cu rechizite copiilor din satele izolate; campania filantropică Bunătatea este crucea pe inimă; bursa socială Alice Voinescu. Pentru toate aceste activități a fost alocată suma de 62.000 de lei.
O componentă importantă a lucrării social-filantropice a constat în ajutoarele financiare și materiale (alimente, îmbrăcăminte, medicamente, produse igienico-sanitare, materiale de construcții) oferite de Centrul Eparhial, protoierii și parohii unui număr de 65.677 de beneficiari. Prin urmare, pentru acțiunile și programele sociale, Centrul Eparhial a cheltuit suma de 580.968 de lei, iar cele șapte protoierii și 590 de parohii, suma de 2.860.517 lei, adică un total de 3.441.485 de lei.
Cu binecuvântarea Chiriarhului, în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, își desfășoară activitatea următoarele asociații și fundații: Fundația pentru copii „Sfântul Sava” din Buzău, Centrul Cultural-Filantropic „Cuvioasa Parascheva” din Buzău și Asociația Ortodoxă „Filantropia” Berca, ce au drept scop ajutorarea copiilor și vârstnicilor aflați în dificultate și susținerea elevilor și studenților cu posibilități materiale limitate. Acestea au acordat servicii de asistență socială unui număr de 2.279 de beneficiari, cu un cost total de 3.603.968 de lei.
Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a proclama anul 2019 ca An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și An comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești a avut, așadar, o largă rezonanță în rândul clericilor, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, concretizându-se în numeroase acțiuni și programe culturale, educaționale, sociale și pastoral-misionare.