În perioada 4-6 mai 2018, la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, a avut loc a treia ediție a cursului de formare profesională Vindecarea traumei, organizat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR), în baza unui parteneriat realizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian.

Datorită succesului de care s-a bucurat în primele două sesiuni, organizate anul trecut în municipiile Buzău și Vrancea, la această sesiune au fost înscriși gratuit alți 21 de profesori de diferite specialități, atât din municipiile Buzău și Râmnicu Sărat, cât și din mediul școlar rural, care au și obținut, în final, certificate de autorizare pentru consiliere psihologică și spirituală în vindecarea traumelor.

Formatoarele cursului au fost: Dna Prof. Univ. Dr. Ing. Cornelia Stan – prodecanul Facultății de Transporturi, din cadrul Universității Politehnica din București, specialist în Psihologie și absolventă de școală teologică, și Dna Mihaela Ghițiu – profesor de Religie la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, cu un solid portofoliu metodic și formativ. Acestea sunt reprezentantele SBIR România.

Tematica acestei sesiuni de formare, cu trei etape de desfășurare, a adus împreună principii ale psihoterapiei moderne și perspective biblice, în scopul restructurării și dobândirii unui echilibru spiritual de către tinerii vulnerabili în urma unor traume. Utilizarea acestui model interdisciplinar este testat și aprobat clinic și ajută formatorii să susțină procesul de vindecare a oamenilor care trec prin experiențe traumatizante. Acest model se poate aplica atât individual, cât și în grupuri de vindecare/suport și se bazează pe învățarea participativă.

Toți participanții au primit suporturi de curs tipărite, din partea SBIR România, precum și alte instrumente de lucru, pentru atingerea scopului și obiectivelor acestui proiect, urmând ca, după perioada de practică, în toamna anului 2018, să fie continuat cursul, cu un nivel avansat.

Pr. prof. Cristian Marius Dima

Consilier eparhial