Biserica „Izvorul Tămăduirii” din curtea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat a desfășurat, în perioada 23 – 25 aprilie 2021, campania umanitară Dumnezeu unește oamenii prin zâmbete.
În cadrul acestei activități, părintele Cosmin Roșu – slujitor la biserica Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, a identificat 130 de copii nevoiași din localitățile Băile, Dăscălești, Dănulești și Pleșești, cu ajutorul preoților din comunitățile respective, cărora le-a oferit daruri, constând în rechizite, încălțăminte, haine, dulciuri, fructe, produse de igienă personală și jucării.
De asemenea, trei familii defavorizate, cu mulți copii, au primit pachete cu îmbrăcăminte și alimente de bază.
Acțiunea a fost organizată cu sprijinul mai multor donatori, printre care s-au numărat doamna Oana Gheorghiu, consilier local al municipiului Buzău, și doamna Oana-Daniela Cucu, antreprenoare din Râmnicu Sărat și coordonatoare a proiectului.
Pr. Cosmin Roșu
Biserica Spitalului Municipal Râmnicu Sărat