În urma unei tragedii cutremurătoare, ce a avut loc în comuna Nănești, județul Vrancea, la data de 16 august 2023, doi copii în vârstă de 6 și 12 ani au rămas orfani de mamă. Din acel moment, singura soră a tinerei victime, mamă, la rândul ei, a doi copii, a știut că răspunderea creșterii celor doi orfani îi revine. Purtând marea durere în inimă, s-a mobilizat spre ajutorarea celor doi nepoți, deveniți din clipa tragediei copii ai săi.
În vederea îndeplinirii exigențelor stabilite de lege, pentru a-i fi încredințați cei doi nepoți, a fost necesar să-și adapteze condițiile de viață la noua realitate. Casa, pregătită să adăpostească până acum o familie mai puțin numeroasă, necesita unele schimbări și îmbunătățiri pentru a putea oferi, alături de căldură și dragoste, condiții optime pentru creșterea celor patru copii.
Impresionați de firescul asumării fără rezerve a acestei răspunderi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, prin implicarea preoților Ovidiu Blăgan, Nicolae Gheba și Lucian Gârneață, Protoieria Focșani II a ajutat la realizarea tuturor acestor lucrări. Vineri, 24 mai 2024, am aflat că toate criteriile au fost îndeplinite și am oficiat slujba de binecuvântare a casei în care vor locui împreună.
Noi, cei care am fost cuceriți de lecția despre importanța și rostul familiei în depășirea greutăților vieții, dorim să le rămânem, pe mai departe, prieteni și sprijin.
Pr. protopop Dumitru-Oscar Frunză
Protoieria Focșani II