În Duminica după Înalţarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2015, la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi arhimandritul Nikodimos Kabarnos, un cunoscut protopsalt din Grecia, care va susţine, luni seară, 21 septembrie, la Focşani, un concert extraordinar de muzică bizantină, alături de monahia Mariam Skorda şi Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin“ al Eparhiei. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian l-a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Cornel-Alexandru Ursache, pe seama Catedralei voievodale „Adormirea Maicii Domnului“ din Buzău.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, chiriarhul locului a explicat ce înseamnă lepădarea de sine, asumarea crucii şi urmarea lui Hristos.
„Mesajul Evangheliei de astăzi este acela de a avea curajul să ne purtăm crucea vieţii, crucea suferinţei, până la capăt. Fără suferinţă, pe care să ne-o asumăm în sens creştinesc, nu putem să ajungem la mântuire. Păcatul neascultării a presupus durere şi suferinţă, iar suferinţa aduce, în cele din urmă, mântuire, dacă ştim să ne raportăm la ea cu gânduri creştineşti şi dacă ne-o asumăm cu toată puterea fiinţei noastre. Altă posibilitate nu există în viaţa aceasta pământească. Cine încearcă să respingă crucea suferinţei, crucea vieţii, o va simţi mult mai grea şi ajunge, din nefericire, uneori chiar să se revolte împotriva lui Dumnezeu, spre a lui pierzare. Biserica, prin cuvântul Evangheliei, ne îndeamnă să îndrăznim să înfruntăm toate greutăţile acestei vieţi, necazurile, suferinţele, cu credinţă şi cu nădejde că Dumnezeu este alături de noi. Atunci când ni se pare că nu le mai putem purta, că ne poticnim, să fim încredinţaţi că Hristos ne este alături, că ia El crucea pe umerii Săi şi face aceasta pentru că ne iubeşte, însă aşteaptă din partea noastră să răspundem cu iubire la iubirea Lui, iar această iubire nu trebuie să se limiteze doar la ceva declarativ, ci la fapte concrete îndreptate către aproapele aflat în suferinţă“, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian.
Răspunsurile la slujbă au fost date de Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu“ a Catedralei arhiepiscopale. La momentul chinonicului, monahia Mariam Skorda a interpretat câteva cântări psaltice.