Mii de credincioși din țară și diaspora au asistat duminică, 25 noiembrie 2018, la un moment istoric pentru România: Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au sfințit Catedrala Mântuirii Neamului.
Proiectul a apărut imediat după Războiul de Independență, dar s-a concretizat la 100 ani după Marea Unire, în timpul Patriarhului Daniel al României, sfințirea catedralei din Dealul Arsenalului reprezentând momentul definitoriu pentru Anul Centenarului.
Sfințirea Catedralei
Cei doi patriarhi au ajuns la Catedrala Națională în jurul orei 08:43.
După înveșmântare, Patriarhul Ecumenic și Patriarhul Daniel împreună cu soborul slujitor, din care au făcut parte ierarhi străini și români, au ieșit în pridvorul lăcașului de cult, unde a început slujba de sfințire.
Potrivit rânduielii, au avut loc mai multe momente liturgice în exteriorul catedralei, lăcașul de cult fiind uns cu Sfântul și Marele Mir și stropit cu Agheasmă.
Apoi, soborul slujitor, condus de Patriarhul Ecumenic, a intrat în Sfântul Altar, unde a continuat rânduiala sfințirii catedralei, aflată în Dealul Arsenalului.
Catedrala Mântuirii Neamului în cifre:
- Piatra de temelie a CMN a fost sfințită în 29 noiembrie 2007;
- În data de 4 septembrie 2016 a fost oficiată prima Liturghie la Catedrală;
- Lăcașul de cult este finalizat în proporție de 95%;
- Sfințirea a avut loc în 25 noiembrie.
Actul de sfințire
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a dat citire actului de sfințire, semnat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Daniel și toți ierarhii prezenți.
În document a fost prezentată sintetic istoria Catedralei Mântuirii Neamului, pornind de la perioada de după Războiul de Independență până în prezent.
Au fost enumerate principalele etape parcurse în acest răstimp de peste o sută de ani și a fost evidențiat momentul punerii pietrei de temelie în anul 2007.
„Împlinind dorința înaintașilor săi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după întronizarea sa ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007), a reluat cu prioritate proiectul Catedralei Mântuirii Neamului și a săvârșit slujba de punere a pietrei de temelie pe amplasamentul din Dealul Arsenalului, la 29 noiembrie 2007, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României”, se menționează în actul sfințirii.
„Sperăm ca peste trei ani să revenim la sfințirea picturii”
După citirea actului, Părintele Patriarh Daniel a mulțumit celor care au ajutat la construirea Catedralei Naționale, dar și celor care vor sprijini, în continuare, acest proiect național.
„Sperăm ca peste trei ani să revenim la sfințirea picturii în această catedrală”, a spus Preafericirea Sa, evidențiind dorința de a finaliza lăcașul de cult din Dealul Arsenalului într-un timp relativ scurt.
Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat recunoștința față de cei care au răspuns invitației de a participa la slujbele oficiate cu prilejul sfințirii, în pofida vremii răcoroase, și a anunțat că toți credincioșii vor avea posibilitatea să intre și să se închine în Sfântul Altar până joi inclusiv.
„Suntem onorați de prezența Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, și de prezența dumneavoastră, a credincioșilor. Să ne dăruiască Dumnezeu sănătate și mântuire, pace și bucurie întru mulți și binecuvântați ani”, a spus Preafericirea Sa.
La eveniment au asistat peste 30.000 de credincioși, precum și numeroase oficialități centrale și locale.
Slujba de sfințire a fost urmată de prima Sfântă Liturghie oficiată în Catedrala Națională, slujbă prezidată de Patriarhul Ecumenic.
Sursa: basilica.ro