În zilele de 24 și 25 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a participat la o serie de manifestări religioase și militare dedicate comemorării eroilor neamului și Zilei Armatei României.

Pe un deal din apropierea localității buzoiene Rușavăț, luni, 24 octombrie, a avut loc ceremonia de dezvelire și sfințire a monumentului ridicat în cinstea eroului căpitan aviator Alexandru Șerbănescu, unul dintre așii Aviației de vânătoare române din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, doborât de inamici în ziua de 18 august 1944, în zona muntoasă a județului Buzău. Slujba de binecuvântare a monumentului a fost săvârșită de Ierarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.

La eveniment au luat parte, alături de comanda Bazei Aeriene Boboc, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general maior Ciprian Marin, comandantul Brigăzii de Informații Militare, colonel Cristinel Apopei, comandantul Bazei Aeriene Bacău, comandor Ioan Mischie, reprezentanții Asociației „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu”, prefectul județului Buzău, domnul Daniel-Marian Țiclea, președintele Consiliului Județean Buzău, domnul Petre Emanoil Neagu, precum și reprezentanți ai comunității locale.

Marți, 25 octombrie, cu prilejul Zilei Armatei României, Garnizoana Buzău a organizat o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori la Cimitirul Eroilor din comuna buzoiană Siriu, la care au participat autorități locale și județene, reprezentanți ai instituțiilor și ai unităților militare din garnizoană, militari activi, în rezervă sau retragere.

Activitatea a început cu o slujbă de Te Deum, oficiată de Chiriarhul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți, printre care s-au numărat pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, și pr. Paul Gavrilă, protopop al Protoieriei Pătârlagele, continuând cu alocuțiunile oficialităților prezente și cu un spectacol literar-muzical susținut de elevii Școlii Gimnaziale Siriu.