Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău și-a cinstit marți, 30 ianuarie 2024, ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu pr. prof. Cristian Marius Dima, directorul instituției de învățământ, și alți preoți profesori, în Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta Centrului Eparhial.
La eveniment au participat mai mulți invitați: dl Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, dna prof. dr. Daniela Palcău, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Buzău, alți reprezentanți ai inspectoratelor școlare din județele Buzău și Vrancea, dl prof. Ștefan Torcărescu, directorul Casei Corpului Didactic Buzău, cadre didactice ale școlii teologice, precum și membri ai familiilor seminariștilor.
Potrivit tradiției, un elev din clasa a XII-a a predicat despre viața, lucrarea și opera Sfinților Trei Ierarhi.
În cuvântul său, Chiriarhul locului a precizat că Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur sunt paradigme de viețuire și slujire în Biserică.
„Acești trei luceferi ai Ortodoxiei s-au caracterizat în primul rând prin credință puternică și jertfelnică, dar și prin smerenie, prin ascultare față de Hristos și față de înaintașii care împărtășeau în chip autentic învățătura creștină. Ei reprezintă exemple de viețuire și slujire pentru toți cei care ne aflăm aici: arhiereu, preoți și elevii seminariști care se pregătesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să slujească Sfânta Biserică, din punct de vedere sacramental, misionar și pastoral. Am reținut modelul de prietenie curată dintre Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul, încă din vremea când studiau împreună la Atena. A rămas în conștiința tuturor, până astăzi, faptul că cei doi nu cunoșteau decât două drumuri: al bisericii și al școlii. Tot așa și voi, iubiți elevi, să vă obișnuiți cu aceste două drumuri: al Seminarului și al bisericii – aici, la paraclisul care vă este destinat pentru pregătirea liturgică”, a afirmat Părintele Arhiepiscop Ciprian.
După Sfânta Liturghie, soborul slujitorilor a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii, profesorii și elevii Seminarului Teologic din Buzău, trecuți la cele veșnice.
Cântările liturgice au fost interpretate de elevi seminariști și de membri ai Corului Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
Sărbătoarea s-a încheiat cu tradiționala serbare de hram, în cadrul căreia Corul „Credo in Deo” al școlii teologice buzoiene, dirijat de pr. prof. Gianin-Cristian Oprea, a susținut un program de lucrări muzicale religioase, fiind recitate și poezii.