Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului a adunat, luni, 21 noiembrie 2016, un număr mare de credincioși la vechea catedrală din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în locașul de cult cu hramul Adormirea Maicii Domnului. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul Ioan Octavian Apostol, absolvent de Teologie. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei și de psalții Catedralei voievodale.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a explicat semnificațiile sărbătorii din 21 noiembrie, evidențiind locul central pe care Sfânta Fecioară Maria îl ocupă în viața creștinilor.
„Maica Domnului este mama noastră, a tuturor. Acest adevăr ne-a fost descoperit de Însuși Fiul ei, Domnul Iisus Hristos, pe crucea Golgotei, când a încredințat-o ucenicului Ioan, prin cuvintele: «Femeie, iată fiul tău!» (Ioan 19, 26), după care i-a precizat acestuia că, din acel moment, Sfânta Fecioară Maria devenea mama sa (cf. Ioan 19, 27). Așa se face că, dintru început, între Maica Domnului și cei ce s-au botezat în numele Preasfântului ei Fiu s-a stabilit o legătură organică de nezdruncinat.
Nici un credincios responsabil și conștient de identitatea sa creștină nu poate face abstracție, în viața lui spirituală, de Sfânta Fecioară Maria, Maica Dumnezeului Celui Preaînalt. De aceea, ea ocupă un loc special atât în Biserica luptătoare, de pe pământ, cât mai ales în Biserica triumfătoare, din ceruri, așa cum o vedem reprezentată în cunoscuta icoană Deisis, stând de-a dreapta Fiului ei, Veșnicul Arhiereu, și rugându-se pentru mila, ajutorul și mântuirea sufletelor noastre. Aici, se vede legătura de iubire dintre Sfânta Fecioară Maria și Mântuitorul Hristos, dintre Maica Domnului și noi, credincioșii, atât cei vii, cât și cei ce au intrat în veșnicie.
Se cuvine, totodată, să ne amintim și să reflectăm la cuvintele Maicii Domnului adresate, cândva, participanților la nunta din Cana Galileii, dar care ne privesc și pe noi, și anume îndemnul de a face tot ceea ce ne-a poruncit Fiul ei, în Sfânta Evanghelie (cf. Ioan 2, 5). Dacă am împlini măcar în parte ceea ce ne-a învățat Mântuitorul Hristos, cu certitudine, lumea ar arăta altfel; oamenii ar fi mai buni, mai iubitori, mai credincioși, mai altruiști, mai solidari unii cu alții și recunoscători lui Dumnezeu pentru darurile pe care ni le oferă în fiecare zi“, a afirmat Chiriarhul Buzăului și Vrancei.
După încheierea Sfintei Liturghii, preotul Valeriu-Cristian Popoviciu, eclesiarhul Catedralei Adormirea Maicii Domnului din Buzău, a primit rangul de iconom.
Tot în această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian l-a felicitat pe părintele arhidiacon Tudor Mihalache pentru împlinirea a 59 de ani de slujire clericală, oferindu-i un buchet de flori și o icoană a Maicii Domnului.