Mănăstirea Rătești din județul Buzău și-a sărbătorit sâmbătă, 10 februarie 2024, cel de-al doilea ocrotitor, pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în biserica din cimitirul vechi al așezământului monahal, cu hramurile „Buna Vestire” și „Învierea lui Lazăr”, unde a fost așezată spre închinare racla în care se păstrează un fragment din moaștele Sfântului Haralambie, dar și părticele din moaștele Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, Cosma și Damian, cei din Asia, și Lavru.
Din sobor au făcut parte: pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, protos. Sava Păun, duhovnicul Mănăstirii Rătești, protos. Veniamin Anghel, starețul Mănăstirii Ciolanu, pr. Valeriu-Cristian Popoviciu, consilier eparhial, pr. Cătălin Haralambie, de la Parohia „Sfântul Gheorghe” din Buzău, și pr. Ionel Catrina, slujitor la Mănăstirea Rătești.
Sărbătoarea hramului a adunat laolaltă călugărițele din obștea așezământului buzoian, în frunte cu maica stareță Ghelasia Tănase, alte starețe și monahii de la diferite mănăstiri vrâncene, precum și numeroși credincioși.
În predica sa, Chiriarhul a vorbit despre modelul de trăire și mărturisire a dreptei credințe oferit de sfinții mucenici ai Bisericii.
„Ori de câte ori participăm la Sfânta Liturghie în cinstea unui sfânt mucenic, cum este și Haralambie, trebuie să reflectăm la modul în care creștinii primelor veacuri au înțeles Evanghelia, nu doar cu mintea, ci și prin trăirea poruncilor evanghelice, apoi să cugetăm la virtuțile cu care și-au împodobit sufletul, mai ales la curajul de a-L mărturisi pe Hristos chiar cu prețul vieții. Mântuitorul a spus, într-o anumită împrejurare, că «cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine își va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?» (Matei 16, 25-26). Biserica a propovăduit dintotdeauna acest adevăr evanghelic, pentru ca oamenii să conștientizeze că viața pământească – și de ar atinge sau depăși 100 de ani –, fără pocăință, fără grija față de suflet pentru Dincolo, degeaba a fost trăită”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii, slujitorii și viețuitorii lăcașului monahal, mutați la Domnul. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.