Mănăstirea Rogozu din localitatea Slobozia Bradului, județul Vrancea, și-a sărbătorit hramul luni, 24 iunie 2019, în ziua de prăznuire a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. În prezența obștii de maici și a numeroși pelerini, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în curtea așezământului monahal.

Împreună cu Înaltpreasfinția Sa au slujit: Arhim. Teoctist Basarab – exarhul mănăstirilor din Eparhie, Protos. Pimen Mihalea – duhovnicul Mănăstirii Rogozu, Pr. Valentin Ionică – Parohia Slobozia Bradului, precum și preotul pensionar Cristian Stoica.

În cuvântul de învățătură, Arhiepiscopul Ciprian a arătat că mesajul predicii Sfântului Ioan Botezătorul este mereu actual.

„Îi îndemna pe oameni să se sprijine unii pe alții, să se ajute reciproc. Cel care avea două haine era îndemnat să ofere și celui care nu avea. Vameșii erau sfătuiți să-și facă datoria cu frică de Dumnezeu și cu cinste. De asemenea, ostașii erau îndrumați să respecte legea și să nu asuprească pe nimeni, mulțumindu-se cu solda lor. Cu alte cuvinte, îi îndemna pe oameni la corectitudine, la cinste, la transparență, la iubire unii față de alții și la întrajutorare. Din această perspectivă, mesajul Sfântului Ioan Botezătorul este mereu actual. Nu se poate spune că a fost valabil numai în vremea aceea, pentru că oamenii, indiferent de epoca în care s-au născut și au trăit, s-au comportat cam la fel. Prin urmare, îndemnurile sale și, mai ales, chemarea: «Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor» (Matei 3, 2), ni se adresează și nouă, celor de astăzi, pocăința însemnând schimbarea modului de a gândi și a te comporta în relație cu Dumnezeu și cu semenii”, a afirmat Chiriarhul locului.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii și viețuitorii mănăstirii, trecuți la cele veșnice. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a oferit răspunsurile la strană.

Mănăstirea Rogozu a fost întemeiată în anul 1647, pe vremea domnitorului Matei Basarab. După ce un incendiu devastator a distrus, în 1812, biserica de lemn a așezământului călugăresc, boierul Constantin Robescu a ridicat o biserică nouă, de zid, închinată sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. În anul 1960, Mănăstirea Rogozu a fost închisă de autoritățile comuniste, fiind redeschisă în 1990.