Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios, a oferit locuitorilor municipiului Focșani posibilitatea de a participa la un inedit eveniment cultural-artistic. Joi, 14 decembrie 2017, în sala de spectacole a Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia”, jurnalistul și scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă, autorul cărții „Se întorc morții acasă”, a purtat un dialog cu părintele consilier Ioan Șolea despre suferințele îndurate de martirii și mărturisitorii credinței din timpul regimului comunist.
Dialogul a fost punctat cu versuri din lirica lui Demostene Andronescu și animat de intervențiile muzicale ale Corului Bizantin al Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, condus de Arhid. Prof. Constantin Iustin Stoica. Prin interpretarea unor colinde cu texte scrise de deținuții din închisorile comuniste, grupul coral a reușit să creeze o stare de emoție și empatie cu lumea celor ce l-au mărturisit pe Hristos cu prețul libertății și al vieții lor.
Seara s-a încheiat cu un concert de cântări religioase, interpretate cu sensibilitate și profesionalism de Corul de Cameră „Pastorala”, dirijat de profesorul Dumitru Săndulachi.
În organizarea acestui eveniment s-au implicat părintele Eduard-Daniel Bran – protoiereu al Protopopiatului Focșani I, și părintele Oscar Frunză – protoiereu al Protopopiatului Focșani II.