Materikon și aghiografie. Personalități feminine cu viață sfântă din istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Române

Mi-l amintesc pe cuviosul și voiosul părinte Teofil Părăian, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, cum rostea atât de frumos despre „buletinul de analiză” al Sfintei Liturghii, pe care-l considera a fi rugăciunea de mulțumire pentru „dumnezeieștile, sfintele, preacuratele, de viață făcătoarele și înfricoșătoarele lui Hristos Taine”, pe care le descoperim așa din experiența noastră euharistică directă și din rodirile ei duhovnicești. Cu alte cuvinte, Biserica ne sfințește și ne înnoiește necontenit viața, rolul ei fiind să producă sfinți pe care tot ea îi recunoaște și îi așază în sfeșnic ca să lumineze toată casa cu frumusețea și modelul lor. După ce, în anul mântuirii 2025, a trecut în calendarul ei 16 bărbați cu viață aleasă, de curând a avut loc, la Catedrala Patriarhală veche, ceremonia festivă de canonizare a 16 femei cu viață sfântă din perioada medievală, dar și din cea recentă a Ortodoxiei românești. Desigur, procesele de canonizare au fost legate de momentul festiv al Centenarului Patriarhiei Române și ele reprezintă un bilanț duhovnicesc, dar și o deschidere generoasă spre alte canonizări viitoare. Canonizarea recentă a adus lacrimi de bucurie pentru cei care s-au implicat în punerea în valoare a personalităților trecute în calendar, de la soțiile de voievozi, mamele de sfinți deja canonizați, monahiile din trecutul recent, dar a produs dezbatere despre alte datorii aghiografice. De pildă, lipsa din rândul sfintelor a unei preotese, cunoscută fiind lucrarea duhovnicească, liturgică, filantropică, culturală și socială a multor soții de preoți în istoria Ortodoxiei românești. Nu degeaba se spune în popor despre preotesele harnice și implicate în comunități că sunt jumătate de har! Părintele profesor Dumitru Stăniloae a mărturisit despre experiența sfințeniei în legătură cu soția sa, presbitera Maria, și suntem încredințați de adevărul cuvântului său.

Anișoara Opre (1930-2017), o preoteasă model. Atunci când am participat la prima târnosire de biserică din viața mea, în calitate de proaspăt student teolog, la Cinciș, Hunedoara, am cunoscut o vrednică și cinstită familie preoțească, Opre Crăciun și Anișoara, ctitori de biserică și de mănăstire, părinții unor copii minunați, împreună-pătimitori atunci când părintele a trecut prin temnițele comuniste și amândoi plini de izbândă după căderea comunismului, prin credința lor și prin copiii lor. Părintele Crăciun învățase pe de rost, în temniță, o sumedenie de poezii și de fiecare dată îmi recita „Cântecul Potirului” al lui Nichifor Crainic. Am plecat de la acea sfințire cu mare mulțumire și cu o dactilogramă a lucrării „Cărarea Împărăției” a părintelui Arsenie Boca, netipărită încă, dar fără să știu că doamna preoteasă Anișoara fusese ucenica acestuia la Prislop.

Anișoara Opre, născută Rudeanu (25 octombrie 1930 – 16 februarie 2017), fiica primarului Ioan Rudeanu din Cinciș, a făcut școala generală în satul natal, cea gimnazială în comuna Teliucu, încheind cu Liceul Economic din Hunedoara, secția contabilitate. În timpul studiilor liceale, mergea duminica la biserica fratelui ei și la Mănăstirea Prislop, la părintele Arsenie, indiferent de starea vremii, cinci ore dus-întors prin pădure. A stat doi ani, între 1948-1950, sub ascultarea și ocrotirea părintelui Arsenie Boca, în obștea monahală de la Prislop. La cererea părinților bătrâni și a fratelui, cu binecuvântarea duhovnicului, a ieșit din mănăstire. Părintele Arsenie a trimis-o să aibă grijă de părinți și i-a profețit că va face în lume mai mult decât ar putea face în mănăstire. Anișoara s-a angajat contabilă la Direcția Economică a Combinatului Siderurgic Hunedoara (1950-1956), ocupându-se cu evidența materialelor de aprovizionare, pregătindu-se astfel, fără să știe, pentru ridicarea bisericii de la Cinciș. A lucrat apoi la Spitalul Municipal Hunedoara, până în 1990, la pensionare. În 18 ianuarie 1962 s-a căsătorit civil cu Crăciun Opre, iar în 25 februarie au primit Taina Cununiei. Familia Opre a fost binecuvântată cu doi copii, Ioan-Antonie (1963) și Nicolae-Adrian (1967). După hirotonia soțului Crăciun, în anul 1964, devine presbitera Anișoara, devotată și angajată în misiunea pastorală pentru toată viața. După pensionare, ca urmare a ascultării de părintele Arsenie, s-a implicat în ridicarea unui complex monahal (muzeu, chilii, sală de conferințe și evenimente social-filantropice). Din 16 februarie 2017, se odihnește la umbra bisericii din Cinciș. Anișoara Opre a fost un mare model de presbiteră, cuvioasă, smerită, demnă, curajoasă, zeloasă, iute ca o rândunică, cucernică asemenea unei porumbițe, harnică precum o furnică, strângătoare ca o albină, adunând, din toate florile și locurile, cele de trebuință pentru biserica lor cea nouă, pentru hrana tuturor lucrătorilor, asistându-l și ajutându-l permanent pe părintele Crăciun, de multe ori chiar îndrumat de doamna preoteasă Anica, un adevărat ctitor[1].

Elisabeta Rizea (1912-2003), demnitatea țărănească a credinței ortodoxe. „Memorialul durerii” ne-a adus în prim-plan un chip de o simplitate și o puritate minunate, întruchipare a demnității creștine a acestui popor și a atitudinii anticomuniste firești, de revoltă împotriva falsificării vieții și istoriei noastre, adusă de regimul ateist impus din exterior. După arest și tortură, după 12 ani petrecuți în temnițele comuniste, mărturia acestei țărănci din Muscel și lumina iradiind de pe chipul ei dau mărturie despre firescul sfințeniei și lupta pentru suflet.

Monahia Teodosia Zorica Lațcu (1917-1990), poeta nunții mistice. Am cunoscut de curând, în toamna anului 2025, pe teologul italian Elia Citterio, un om legat duhovnicește de România, de părinții Petroniu Tănase, Ilie Cleopa și Ioanichie Bălan, de „Rugul Aprins” de la Antim, care mi-a trimis spre lectură, înainte de tipărire, ultima sa carte, „Cadere nelle braccia di Dio. Tre testimoni dell’esicasmo romeno” („Să cazi în brațele Domnului. Trei mărturii ale isihasmului românesc”), unde prezintă chipurile dragi ale lui Arsenie Boca, Teofil Părăian și Teodosia Zorica Lațcu. Ne-am cunoscut și am avut ocazia să povestim pe îndelete la Mănăstirea franciscană „Sant’Agata” Feltria, unde seara ne-a recitat din poemele Zoricăi Lațcu, traduse în italiană, fiind el însuși copleșit de frumusețea lor și exclamând mereu la final: „Bellissimo!”. Modul în care părintele Elia Citterio își manifesta entuziasmul mi l-a amintit pe același minunat părinte Teofil de la Sâmbăta, adevăratul editor și promotor al acestei poete de geniu creștin după 1990, prin modul în care a pus poezia ei în valoare, recitând-o cu har în conferințele sale duhovnicești din toată țara. Nu voi intra aici în detaliile biografice ale maicii poete, dar poezia sa pune în prim-plan mistica nupțială a Scripturii și a Euharistiei într-o expresie cuceritoare, chiar dincolo de frontierele lingvistice. Modul în care a fost implicată în proiectul filocalic românesc prin duhovnicul său, părintele Arsenie Boca, apoi în cel patristic (coll. Părinți și Scriitori Bisericești) și modul demn și dârz în care și-a purtat crucea vieții, a monahismului, a temniței comuniste și a vieții modeste în cenușiul societății comuniste, ne îndreptățesc să o apreciem mai mult pe minunata poetă cu suflet de azur, Teodosia Lațcu, care face cinste monahismului românesc și poeziei religioase moderne. Se cântă prin mănăstirile noastre, în vremea cuminecării, pe post de chinonic/priceasnă, unul din poemele sale euharistice: „Crin al mântuirii noastre, / scump și gingaș trandafir / răsărit din spinii slavei, / bucură-te, Sfânt Potir! / Cel ce ai mireasma vieții, / floare dragă tuturor, / mărul cel crescut din coapsa / Bunului Mântuitor, / bucură-te, căci în tine / Necuprinsul a-ncăput, / și s-a pogorât în vreme / Domnul cel fără-nceput! / Bucură-te, strigăm ție, / căci ai Pâinea cea de sus, / tu, izvor al nemuririi / care curge din Iisus! / Hrănitorul tuturora / tu ești cel ce potolești / foamea, setea, neputința / firii noastre omenești. / Tu ne aperi de păcate / că în tine stă Hristos / și mereu primim din tine / harul Lui cel luminos. / Tu, podoaba Liturghiei, / pârga Sfântului Altar, / cer și scaun al mărirei, / bucură-te, Sfânt Pahar!”.

Olga Greceanu (1890-1978), feminista convertită la logos și icoană. În contextul aghiografic românesc prezentat, regăsim chipul unei femei curajoase, precum Olga Greceanu, care nu trebuie uitat. După o prolifică manifestare în lumea artei și culturii noastre interbelice, se convertește și devine un adevărat apostol după modelele medievale din lumea monahală și artistică[2]. A participat la o seamă din întâlnirile „Rugului Aprins” de la Antim, fiind o prezență remarcabilă. Cu binecuvântarea patriarhului Justinian Marina, a desfășurat o misiune inspirată de vestire a cuvântului lui Dumnezeu prin meditații vesperale pe la bisericile bucureștene[3]. În calitate de fiică duhovnicească a părintelui Sofian Boghiu și de pictor rafinat, l-a însoțit pe părintele în împodobirea cu icoane și fresce a multor biserici. Chipul ei nobil și curat vădește un har imens.

Mama Sica/Anastasia Popescu (1911-1995), femeia pedagog creștin. De asemenea, îmi amintesc de o carte care a adus multă bucurie în anii ’90, „Cum să-i învățăm pe copii Religia”[4], în care era regăsită arta pedagogiei creștine printr-o personalitate feminină de anvergură și expertiză practică, Anastasia Popescu, supranumită „Mama Sica”. Cartea se confunda cu chipul iconic al profesoarei devotate crezului său și care străbătuse pustiul comunismului pentru a preda o ștafetă. Într-un anume sens, ea este cea care a readus Religia în școala românească din perioada post-comunistă. Mama Sica a revenit la catedră, a pregătit „Abecedarul micului creștin” și a încercat să înduhovnicească, prin copii, familiile românilor. Pedagogii care i-au marcat viața dăscăliței de Religie au fost învățătorul Marin Pițigoi, părintele Ioan Imbroane, profesorii Simion Mehedinți și Dimitrie Gusti. Un liceu din București îi poartă numele și duce mai departe moștenirea pedagogică și spirituală.

Monahia Siluana Vlad (1944-2021), maica cuvântului tămăduitor. Una dintre cele mai ample misiuni de recuperare umană în rândul tinerilor debusolați, al tuturor celor răniți și abuzați, al celor din închisori și lumea underground a desfășurat-o maica Siluana Vlad, o profesoară de filosofie, convertită în preajma părintelui Galeriu, intrată în monahism după o rodnică lucrare printre tinerii din Galați, care vor forma baza ASCOR-ului de acolo. Mutată la București, la Așezământul Christiana, va duce o lucrare terapeutică, filantropică, mediatică și editorială de anvergură în slujba Bisericii. Totul va culmina în formula terapeutică a seminarului iertării, pe care-l va pune în practică în cadre monahale și sociale diverse, de la Craiova la Iași, și apoi prin conferințe duhovnicești în țară și în străinătate, cu roade concrete. Lucrarea maicii Siluana a pătruns în medii unde de multe ori nu ajung nici măcar preoții, iar chipul acestei monahii și mame duhovnicești înțelepte ne va însoți multă vreme, căci cuvintele sale, salvate prin cărți și prin ucenici, lucrează încă tămăduiri cu duiumul.

Cele câteva nume și chipuri ale materikonului românesc reprezintă o sursă pentru aghiografiile viitoare, care să aibă în vedere multitudinea de forme prin care Duhul lucrează prin femeile credincioase (mame, preotese, țărănci, poete, artiste, profesoare, pedagogi, terapeute) mântuirea lumii în veacurile modernității târzii. În toate aceste ipostaze, femeia aduce în lume ceea ce poartă în inima sa: mireasma Învierii Domnului, dogoarea cerului nou și a pământului nou, maternitatea duhovnicească pentru toți orfanii lumii.

Pr. prof. univ. dr. habil. Jan Nicolae

este titularul catedrei de Catehetică-Omiletică a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și slujește la biserica „Sfinții Ioan Botezătorul, Ioan Teologul și Ioan Hrisostom” din același oraș.

[1] Pr. Florin Dobrei (coord.), Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste, Ed. Reîntregirea/Ed. Episcopiei Devei și Hunedoarei, Alba Iulia/Deva, 2015, p. 271.

[2] Olga Greceanu, Femei-pictori de altădată, Ed. ICR, București, 2005.

[3] O. Greceanu, Meditații la Sfintele Evanghelii, Ed. Sophia, București, 2010.

[4] Mama Sica, Cum să-i învățăm pe copii Religia, Ed. Anastasia, București, 1995.