Vacanța de vară a continuat pentru copiii din Parohia Răcoasa, județul Vrancea, cu activități antrenante, organizate în perioada 11-18 iulie 2022, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitate, în cadrul taberei de creație intitulate Tabăra de vară la noi acasă. Aceasta face parte din proiectul Pași spre lumina lui Hristos, realizat de membrele Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române – Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, în mai multe parohii din Protoieria Panciu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, având sprijinul părintelui protoiereu Cristinel Popa.
Copiii au fost coordonați de doamnele Adriana Chelaru și Maria Cristescu, de la Clubul Copiilor Panciu, de doamna Loredana Obreja, directorul Școlii Gimnaziale Răcoasa, alături de preotul Alexandru Obreja, parohul din localitate. Cu multă răbdare, trudă și voință, aceștia au pictat pe sticlă icoane tradiționale românești, unice în felul lor, datorită faptului că au fost zugrăvite cu mâna.
Înainte de a învăța detaliile tehnice și pașii necesari pictării unei icoane pe sticlă, copiii au aflat care este rolul sfintelor icoane în viața creștinului. Cei 11 copii participanți au reușit să deprindă tehnica pictării icoanelor pe sticlă și au lucrat, cu dăruire și multă migală, timp de patru zile, pentru ca, la sfârșit, să își privească propriile opere cu admirație, înțelegând, de asemenea, importanța răbdării și a stăruinței. La sfârșitul acestui atelier – de la care au avut de învățat deopotrivă copiii și adulții –, fiecare s-a întors la casa lui cu inima debordând de bucurie, simțind binecuvântarea revărsată prin intermediul sfinților ocrotitori, zugrăviți în icoane.
Toate icoanele realizate vor fi înrămate și expuse într-o expoziție finală a proiectului, care va avea loc la sediul Protoieriei Panciu, apoi vor fi sfințite și luate acasă de fiecare copil, ca mărturie a dragostei și credinței față de Bunul Dumnezeu. Cu siguranță, bucuria copiilor de a ține în mâini icoanele pictate de ei înșiși va fi o motivație pentru a continua cu pictarea altora, în cadrul unor activități și proiecte viitoare.