Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în cursul lunii iulie 2022, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Nehoiu, Protoieria Pătârlagele, a derulat o nouă campanie de donare de sânge, intitulată Dragostea salvează vieți. Donează sânge!. Acțiunea a fost realizată în colaborare cu Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din Eparhie.

Reprezentați ai Centrului de Transfuzii Sanguine Buzău s-au deplasat cu aparatura necesară la sala de activități a parohiei nehoiene, unde s-au prezentat 148 de persoane, dintre care 132 au fost apte pentru donare, fiind recoltată o cantitate de 59,4 litri de sânge.

Începând cu anul 2018 și până în prezent, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Nehoiu a organizat opt acțiuni de acest gen.