Biserica Ortodoxă l-a prăznuit, luni, 12 mai 2014, pe Sfântul Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului. Cu acest prilej, paraclisul din incinta Centrului social-filantropic „Sfânta Elisabeta“ de la Mănăstirea Răteşti şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, alături de un sobor de slujitori – preoţi şi diaconi.
Înaltpreasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre viaţa Sfântului Epifanie şi contribuţia lui teologică: A fost un ierarh foarte devotat Bisericii şi de o intransigenţă, în ceea ce priveşte respectarea dreptei credinţe, exemplară. Tocmai de aceea, a fost numit «sabia necruţătoare a credinţei în cuvânt şi în scris». Nu s-a limitat doar la predică, ci a lăsat şi o întreagă literatură teologică, o operă de o mare însemnătate. Una dintre scrieri se numeşte, în limba greacă, «Panarion», şi s-ar traduce: Cutia cu leacuri, pentru cei care sunt îmbolnăviţi de virusul învăţăturilor greşite, al ereziilor. O altă lucrare este intitulată «Ancoratus», în care Sfântul Epifanie pune foarte mult accent pe ancorarea credinciosului în dreapta credinţă. Foloseşte simbolul ancorei, pentru a arăta cât de important este ca un creştin să se ancoreze în credinţa cea adevărată, care trebuie mărturisită întotdeauna cu fermitate“.
Ierarhul a hirotonit în preot pe diaconul Ionuţ-Radu Vintilă, consilier eparhial, pe seama Catedralei voievodale „Adormirea Maicii Domnului“ din Buzău.
La slujbă au participat, alături de obştea monahală, bătrâne găzduite la Centrul social-filantropic „Sfânta Elisabeta“, precum şi alţi credincioşi.
După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian a hirotesit-o stareţă a Mănăstirii Răteşti pe monahia Ghelasia Tănase. Potrivit tradiţiei, s-a oficiat şi slujba parastasului pentru ctitorii sfântului lăcaş trecuţi la cele veşnice.
Lăcaşul de cult închinat Sfântului Epifanie al Ciprului a fost ridicat în perioada 1997-2005, fiind sfinţit la data de 12 mai 2005.