Biserica Parohiei buzoiene Bădeni a îmbrăcat, duminică, 11 mai 2014, haine de sărbătoare. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a sfinţit lăcaşul de cult cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ din localitate. Ierarhul a oficiat apoi Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură, Întâistătătorul Eparhiei de la Curbura Carpaţilor a explicat celor prezenţi semnificaţiile principalelor momente din rânduiala târnosirii unei biserici: „Să contribui la ridicarea unui lăcaş de rugăciune nu este puţin lucru; de aceea, vreau să vă felicit pe cei care aţi contribuit, cu mai mult sau mai puţin, pentru a readuce lăcaşul de cult la frumuseţea cea dintâi. Însă, să nu uităm că, oricât ne-am strădui, din punct de vedere financiar şi material, şi cu toată munca noastră, nu noi suntem cei care zidim biserica. Noi construim un edificiu, dar biserica este zidită de Dumnezeu, precum aţi auzit şi în cântarea din slujba sfinţirii: «Această Casă, Tatăl a zidit-o, această Casă, Fiul a întărit-o, această Casă, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfinţit-o […]». După ce recunoaştem acest adevăr despre implicarea persoanelor Sfintei Treimi în zidirea şi desăvârşirea unui lăcaş de cult, cerem de la Dumnezeu milă şi ajutor, să înnoiască şi să sfinţească sufletele noastre“.

La slujbe au participat credincioşi din parohie şi din împrejurimi, care au avut bucuria să treacă prin Sfântul Altar, pentru a se închina.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din satul Pădureni a fost ridicată în perioada 1946-1958, pe locul alteia mai vechi, distrusă în urma cutremurului din anul 1940.

După ce a trecut prin importante lucrări de restaurare şi înfrumuseţare, lăcaşul de rugăciune a fost uns cu Sfântul şi Marele Mir, stropit cu apă sfinţită, iar Sfânta Masă a fost împodobită, potrivit rânduielilor liturgice.