Duminică, 10 martie 2024, 50 de enoriași ai Parohiei „Sfinții Voievozi”-Gherghiceanu din Sectorul 2 al Capitalei, alături de pr. paroh Laurențiu Floria și pr. coslujitor Alexandru Gheorghiu, au efectuat un pelerinaj la importante vetre de cultură și spiritualitate din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
După ce au participat la Sfânta Liturghie din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, vizitatorii și-au propus ca, pe la orele după-amiezii, să ajungă la următoarele obiective eclesiale, de cultură și educație teologică din municipiul Buzău: Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”, Muzeul Bisericesc Eparhial, Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” și Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”. De asemenea, seara, pelerinajul a fost completat cu „un urcuș”, deopotrivă de altitudine și de spiritualitate, la Mănăstirea Ciolanu din județ, completând acest scurt periplu în Eparhia noastră, într-o zi caldă și însorită a lunii Mărțișorului.
Istoria de peste 5 veacuri a Centrului Eparhial de la Buzău, cu lăcașurile de rugăciune și așezămintele de cultură, tot timpul reînnoite, a fost prezentată credincioșilor bucureșteni de către doamnele muzeografe Ecaterina Stroe și Alina Avram, precum și de către dl inspector eparhial Ionuț-Romeo Sandu.
Declarându-se încântați de cele văzute și îndemnați spre rugăciune – probabil de liniștea pe care au descoperit-o atât în urbea buzoiană, cât și la așezământul monahal dintre codrii de deal –, pelerinii bucureșteni i-au urat gânduri de sănătate, lungime de zile, pace și mântuire, însoțite de un dar floral, Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, la împlinirea a 11 ani de la întronizarea sa ca Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei.
Insp. Ionuț-Romeo Sandu
Sectorul Cultural și comunicații media