Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Protoieria Pătârlagele a organizat joi, 20 mai 2021, o acțiune de donare de sânge, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău, care a pus la dispoziție atât personal specializat în recoltarea de sânge, cât și aparatura tehnică necesară.
Evenimentul a avut loc în sala de activități a Parohiei „Sfântul Gheorghe” din orașul Nehoiu, unde s-au prezentat 156 de preoți și credincioși din localitate și din împrejurimi, care au răspuns apelului umanitar de ajutorare a bolnavilor din spitale, donând o cantitate de 78 de litri de sânge.
Acțiunea face parte din campania națională Donează sânge, salvează o viață!, inițiată de Patriarhia Română, desfășurându-se cu sprijinul următoarelor parohii: „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Nehoiu, Siriu, Nehoiașu I, Nehoiașu II, Valea Nehoiașului și Păltineni.