Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei este mereu prilej de mare bucurie pentru enoriașii parohiei ocrotite de el din municipiul Buzău. La hramul din acest an al bisericii, alături de preoți și credincioși, s-au aflat și elevii care au participat sâmbătă, 25 noiembrie 2023, la Concursul județean Sfântul Andrei, Apostolul și ocrotitorul românilor.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, proiectul educațional a ajuns la a VIII-a ediție și a reunit elevi de la mai multe școli buzoiene, fiind înscris în calendarul activităților educaționale din județ. Concursul a avut următoarele teme: „Viața Sfântului Apostol Andrei” și „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”, cuprinzând secțiunile: creație artistică (ciclul primar), creație artistică și interpretare cântec religios și popular (ciclul gimnazial), respectiv creație artistică, interpretare cântec și multimedia (ciclul liceal).

La acest concurs au participat 80 de copii, dintre care premianții au cules roadele emoțiilor și ale eforturilor depuse cu câteva zile în urmă. Festivitatea de premiere a avut loc după Sfânta Liturghie din data de 30 noiembrie, în prezența pr. Dan Necula, consilier eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, și a dlui prof. Robert-Mugurel Roșioru, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Buzău. Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău le-a oferit câștigătorilor cărți și obiecte bisericești.

Pr. prof. Gabriel-Mugurel Anghel

Școala Gimnazială „Sf. Ap. Andrei” Buzău