În ziua de 5 martie 2023, la Parohia Gugești II din Protoieria Focșani II, județul Vrancea, în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate, a avut loc premierea elevilor participanți la Concursul Național cu participare internațională Biserica, locaș de închinare, aflat la ediția a VII-a și având tema: „Împreună cu Hristos în lume în mileniul III”. Festivitatea s-a desfășurat în prezența părintelui paroh Dan Curcă, a doamnei prof. Violeta Anca Grecu – directorul Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță” din Gugești, și a părintelui Ionel Toma, de la Parohia Cândești.
Anul acesta, concursul a reușit să adune mii de copii din mai multe țări, care și-au înălțat rugăciunile lor curate pentru pacea a toată lumea și pentru dragostea dintre oameni. De la școala din localitatea vrânceană, un număr impresionant de elevi, 47, au obținut, în primul rând, „Marele Premiu” de la Dumnezeu, pentru că și-au ridicat, pentru câteva minute, ochii de la dispozitivele mobile și și-au înălțat gândul și inima spre cer. Însă nici rezultatele oficiale nu au fost de neglijat: s-au obținut 13 mențiuni și 34 de premii speciale din partea juriului.
„Disciplina Religie are un statut aparte, pentru că ceea ce învățăm în clasă punem în aplicare în fiecare zi, prin fapte, iar duminica ne întâlnim la Sfânta Liturghie. Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu, iar atunci când stai în genunchi și întinzi mâinile, atingi cerul. Toți copiii, de acolo de unde au participat, au ridicat rugăciunile lor pentru lume, pace și dragoste. Rugăciunile acestea se vor uni într-un buchet de flori, care va fi oferit lui Dumnezeu, iar El va revărsa harul Său peste lume. Câtă vreme copiii ne răsplătesc cu dragostea lor, arătându-ne care sunt roadele muncii noastre împreună, consider că este o dovadă în plus pentru a-i motiva în continuare să se implice în cât mai multe astfel de activități”, a declarat coordonatorul elevilor, doamna prof. Maria Hărăbor.
În data de 30 aprilie, elevii vor primi din partea organizatorilor o carte în format electronic, ai cărei autori vor fi chiar ei. Cartea va cuprinde roadele eforturilor depuse de toți participanții la concurs: rugăciunile, respectiv creațiile lor plastice.