Părintele Manea Cristișor, cunoscutul profesor și director al Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” și slujitor la Parohia Broșteni din municipiul Buzău, s-a mutat la Domnul, în noaptea de 3 octombrie 2020.

Slujba de prohodire a părintelui Manea Cristișor va avea loc marți, 6 octombrie, ora 11:00, în condiții speciale, în fața bisericii noi a Parohiei Broșteni, cu hramul „Schimbarea la Față a Domnului”, în proximitatea căreia va fi înmormântat, respectiv lângă vechea biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în care a slujit timp de 33 de ani.

S-a născut în data de 27 mai 1938, în localitatea Râmniceni, județul Vrancea. A fost absolvent al Seminarului din Buzău (1957) și al Institutului Teologic din București (1961), urmând și cursurile de magister în Teologie, în cadrul aceluiași institut, pe care le-a finalizat în 1964.

A fost pedagog la Seminar din 1964 până în 16 ianuarie 1968, când a fost numit profesor.

În noiembrie 1968, s-a căsătorit cu domnișoara Safta Stăncioiu, Dumnezeu binecuvântând familia lor cu doi copii, Teofil (preot) și Simona (economist), precum și cu trei nepoți, Ștefan, Teodora și Ania.

În data de 6 decembrie 1969, a fost hirotonit diacon, iar o zi mai târziu, preot, pe seama paraclisului „Sfinții Împărați Constantin și Elena” al Catedralei Voievodale din Buzău.

În 1971, a fost numit preot paroh la Parohia Valea Puțului din județul Buzău, unde a realizat ample lucrări de renovare și înfrumusețare a bisericii. După cinci ani de slujire rodnică în această comunitate, a fost transferat la Parohia Broșteni din municipiul Buzău, unde a desfășurat, de asemenea, o intensă activitate pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, până la ieșirea sa la pensie, în 2009, restaurând pictura bisericii vechi și ctitorind în vecinătatea acesteia un nou lăcaș de cult.

În 1975, a făcut cursuri de specializare în Elveția, la Fribourg, iar în perioada 1976-1980, a funcționat ca inspector eparhial.

Între anii 1980-1990, a fost director al Seminarului Teologic din Buzău, continuând și desăvârșind lucrările de consolidare și restaurare a școlii, începute de predecesorul său, preotul Teofil Dumitrescu, după cutremurul din 1977, care s-au prelungit până în 1986.

În 1988, a organizat un eveniment deosebit în istoria Seminarului, și anume festivitățile de aniversare a 150 de ani de la înființarea acestuia, la care au participat vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, un mare număr de ierarhi, foști profesori și elevi ai școlii.

Pentru întreaga sa lucrare pastoral-liturgică și administrativ-bisericească, părintele profesor Manea Cristișor a primit, în decursul vieții, rangurile de sachelar, iconom și iconom stavrofor. În semn de apreciere a activității remarcabile depuse în slujba Bisericii și a școlii, Preafericitul Părinte Patriarh Iustin i-a acordat distincția Crucea Patriarhală.

După anul 1990, a rămas în conștiința zecilor de generații de absolvenți ai Seminarului buzoian drept unul dintre profesorii de vocație autentică ai școlii în domeniul atât de vast al științelor teologice, reușind să îndrume și să formeze cu tact pedagogic, cu multă exigență și competență academică pe viitorii slujitori ai Sfintelor Altare, până în 2006, când s-a retras la parohie.

Dumnezeu să-l rânduiască în ceata drepților și veșnică să-i fie pomenirea!

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei