„Plânge Prutul, plânge că desparte / Neamurile aceluiași popor…”, însă dascălii și elevii de la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud și de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bălți, în colaborare cu Protoieria Panciu, au reușit să clădească o legătură care, cu siguranță, va învinge timpul: un „Arc peste Prut” ce marchează unitatea noastră. Acest proiect educațional transfrontalier a oferit oportunități de racordare la viziunile și paradigmele pedagogiei moderne, după cum afirma și Mihai Eminescu în trecut: „Caracterul unei școli bune e ca elevul să învețe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât știe însuși profesorul”.
Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în perioada 25-28 aprilie 2023, 7 profesori și 18 elevi ai colegiului din Adjud, însoțiți de pr. Cristinel Popa – protopop al Protoieriei Panciu, și pr. Aurel Boțan – protopop al Protoieriei Focșani I, s-au aflat în municipiul Bălți din Republica Moldova, unde au descoperit că, indiferent dacă ne numim români ori moldoveni, avem origine comună și ne mândrim să spunem că suntem unul și același popor. Au avut loc numeroase activități educaționale și de dezvoltare personală care au punctat unitatea de valori, de spiritualitate, dar și deschiderea către viitor. Tinerii de la cele două licee partenere au realizat un program cultural-artistic, au vizitat obiectivele turistice, iar delegația din județul Vrancea a asistat la câteva ore de curs de la unitatea de învățământ gazdă. Fiind ghidați de valori precum cooperarea, respectul reciproc, atașamentul față de copii, respectul pentru profesie, libertatea de exprimare, receptivitatea la nou, creativitatea și entuziasmul, dascălii de pe ambele maluri ale Prutului s-au dedicat muncii lor de a marca pozitiv traseul educațional al fiecărui elev.
Un rol deosebit în desfășurarea acestei cooperări l-a avut Protoieria Panciu, întrucât, la inițiativa și sub coordonarea părintelui protopop, atât în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, cât și în Republica Moldova, au fost desfășurate activități cu un caracter duhovnicesc, ce au dezvăluit că identitatea națională și spiritualitatea ortodoxă se reîntregesc în oglinda neamului românesc.
Pr. protopop Cristinel Popa
Protoieria Panciu