Biserica „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din Parohia vrânceană Trotuşanu a fost sfinţită duminică, 20 octombrie 2013. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Ierarhul a săvârşit în continuare Sfânta Liturghie.
„Prin slujba de târnosire, în timpul căreia am invocat pogorârea Duhului Sfânt asupra acestei noi biserici, zidită spre slava lui Dumnezeu, v-aţi umplut de binecuvântare şi de sfinţenie. Acest locaş de cult a fost botezat prin stropirea cu apă sfinţită, a fost uns cu Sfântul şi Marele Mir şi urmează să se săvârşească de acum, timp de 40 de zile consecutiv, Sfânta Liturghie, apoi în fiecare duminică şi sărbătoare”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Piatra de temelie a bisericii a fost aşezată la 22 noiembrie 2008, lucrările de construcţie fiind finalizate în acest an prin grija preotului paroh Bocu Cristian şi cu sprijinul unor oameni de bine.
La slujbe au participat autorităţi locale şi un număr însemnat de credincioşi care au trecut prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce.
La solicitarea credincioşilor şi a preotului paroh, sfântul lăcaş a primit un al doilea hram „Naşterea Maicii Domnului”.