Biblioteca eparhială Ghenadie Episcopul din Buzău a găzduit, joi, 16 februarie 2017, ședința Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a clericilor și salariaților bisericești din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Lucrările au fost prezidate de chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, alături de care s-au aflat președintele CAR, Pr. Gheorghe Sava-Popa, reprezentanții Centrului Eparhial, ai celor șapte protoierii și ai Seminarului Teologic Ortodox Chesarie Episcopul din Buzău.
În cadrul ședinței, părintele Gheorghe Sava-Popa a citit darea de seamă pe anul 2016, în care a prezentat veniturile, cheltuielile și toate activitățile asociației în Eparhie. Pe lângă împrumuturile acordate membrilor CAR, a existat și un număr semnificativ de persoane care au beneficiat de sprijin financiar gratuit, în situații speciale (deces, îmbolnăvire și nașterea mai multor copii). Astfel, au fost oferite 12 ajutoare de deces, în valoare de 31.500 lei, 57 de ajutoare în cazuri de boală, care au însumat 28.500 lei, și 38 de ajutoare pentru nou-născuți, în valoare de 19.000 lei. Prin urmare, pentru cazurile sociale, s-a cheltuit, în total, suma de 79.000 lei.
Înființată în anul 1953, Casa de Ajutor Reciproc de pe lângă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei are, în prezent, un număr de 1554 de membri activi.