În ziua de prăznuire a Sfântului întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan, duminică, 27 decembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din municipiul Focșani. Chiriarhul locului a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, împreună cu un sobor format din cinci preoți și trei diaconi.
În predica adresată celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a evocat personalitatea primului mucenic al Bisericii creștine, care a fost ucis cu pietre pentru credința lui în Hristos.
„Sfântul Arhidiacon Ștefan este pentru noi o pildă de viețuire creștină autentică, la care trebuie să reflectăm cu toții. De aceea a rânduit Biserica să fie cinstit a treia de Crăciun, pentru a medita cu responsabilitate la vocația vieții noastre pământești, în calitate de ucenici ai Domnului Hristos, pecetluiți cu numele Său, prin Taina Sfântului Botez. Însă a crede în Hristos și a trăi potrivit poruncilor Sale evanghelice nu este deloc ușor, dar nici imposibil. Trebuie să spunem, aici, că dreapta credință creștină nu a fost trăită niciodată în stare de confort, ci într-o permanentă stare de luptă cu propriile patimi și, mai ales, cu meșteșugirile viclene ale vrăjmașului diavol, prin care acesta i-a înșelat pe mulți, determinându-i să se împotrivească Adevărului. Iar el o face din invidie și răutate față de omul care, prin credință, smerenie, post și rugăciune, are posibilitatea de a ocupa locul pierdut cândva de vrăjmaș în Împărăția lui Dumnezeu. Tocmai de aceea ne șicanează în fel și chip și îndrăznesc să spun că și această nenorocire provocată de pandemia cu care se confruntă întreaga omenire – îngăduită de Dumnezeu din rațiuni pedagogice – este exploatată de diavol, cu scopul de a ne înfricoșa peste măsură și de a ne distrage atenția de la Domnul Hristos, Izvorul vieții veșnice. Să reflectăm, așadar, la modul în care a înțeles să-și trăiască viața tânărul Arhidiacon Ștefan, care nu s-a gândit nicio clipă la persoana sa, ci la Mântuitorul său, pe Care L-a mărturisit cu prețul vieții, iar Dumnezeu i-a dăruit cununa sfințeniei, pentru că L-a iubit pe Hristos mai mult decât propria viață”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Răspunsurile la slujbă au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.