Catedrala Copiilor din centrul municipiului Buzău, aflată sub ocrotirea „Sfântului Mucenic Sava de la Buzău” și a „Sfinților Martiri Brâncoveni”, și-a prăznuit miercuri, 16 august 2023, cel de-al doilea hram. În această zi de mare sărbătoare, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Împreună cu Înaltpreasfinția Sa au slujit: pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, pr. Ion Chiorbeacă, pr. Alin-Leontin Balica, pr. Ionuț Constantin, pr. Ionuț-Radu Vintilă, pr. paroh Ionuț-Cristian Vuță și pr. Dragoș-Mihail Olteanu, consilieri eparhiali, pr. Marius-Daniel Ciobotă, protopop al Protoieriei Buzău II, pr. Mihail Milea și pr. Aurelian Damian, de la Catedrala „Sfântul Sava” din Buzău, pr. Teofil Cristișor, de la Parohia Broșteni din Buzău, pr. Vasile-Gabriel Gherghe, de la Parohia „Sfântul Nicolae” din Buzău, și pr. Ștefan Tănasă, slujitorul comunității persoanelor cu deficiențe de vedere din Buzău.

În predica rostită, Chiriarhul locului a vorbit despre moartea martirică a Sfinților Brâncoveni pentru dreapta credință.

„Astăzi, noi cinstim 6 mucenici sau martiri pe care neamul românesc i-a odrăslit, între care unul, cel puțin, nu era un om de rând, ci însuși conducătorul Țării Românești. Îndrăznesc să afirm că, dintre toți sfinții canonizați de Biserica noastră după 1990, cei pe care noi îi prăznuim în această zi strălucesc în chip cu totul deosebit; nu numai pentru ceea ce au făcut cât au trăit, ci mai ales pentru modul în care au înțeles să își prețuiască sufletul, dându-și viața, conform îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos: «Cine va voi să își scape sufletul îl va pierde, iar cine-și va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui» (Luca 9, 24). Și sunt mulți cei care caută să își salveze viața pământească, negându-L pe Hristos, fără să conștientizeze că își pun în pericol existența în dimensiunea veșniciei. Domnitorul Constantin Brâncoveanu și feciorii săi, dimpreună cu sfetnicul Ianache, au fost arestați de turci, duși la Constantinopol, unde au suportat chinuri inimaginabile, timp de câteva luni, primind martiriul tocmai în ziua de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului, 15 august 1714, când voievodul român împlinea 60 de ani de viață”, a menționat Arhipăstorul Buzăului și Vrancei.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.

După încheierea Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop Ciprian a binecuvântat monumentul ridicat în amintirea Sfântului Altar al Bisericuței Copiilor, în care s-a slujit între anii 1991-2015.