Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit duminică, 10 decembrie 2023, pictura bisericii Parohiei vrâncene Golești II. Construit în perioada 2004-2009, lăcașul de cult cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a fost pictat în tehnica frescă între anii 2013-2019, prin contribuția enoriașilor și a autorităților locale.
După ungerea cu Sfântul și Marele Mir și stropirea cu apă sfințită a veșmântului iconografic al bisericii, Părintele Arhiepiscop Ciprian a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de clerici: pr. Oscar Frunză, protopop al Protoieriei Focșani II, pr. paroh Corneliu Guțu, pr. coslujitor Gheorghe Vlase, pr. Mircea Gavrilă, de la Parohia Săpunaru din Focșani, pr. Ștefan Constantin, de la Parohia Golești I, și pr. pensionar Gheorghe Constantin. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a dat răspunsurile la strană.
În cuvântul de învățătură, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a tâlcuit textul evanghelic al Duminicii a 27-a după Rusalii (Luca 13, 10-17), precizând că femeia gârbovă de optsprezece ani a dobândit vindecare de la Mântuitorul Iisus Hristos datorită răbdării sale în suferință și a credinței puternice.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, pr. paroh Corneliu Guțu și pr. coslujitor Gheorghe Vlase au primit rangul onorific de iconom. De asemenea, persoanele care au ajutat la realizarea lucrărilor de înfrumusețare a lăcașului de rugăciune – dl Alexandru Zar, primarul comunei Golești, dl Vasile Bostănaru, viceprimarul localității, și dna Voica Vintilă – au fost răsplătite cu Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și cu icoane.